Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor.
"În această seară (n. r. vineri, 20 aprilie) am efectuat un transplant cardiac la Târgu-Mureş, beneficiar a fost un tânăr de 24 de ani din judeţul Sălaj, aflat într-o stare avansată de insuficienţă cardiacă, într-o stare terminală practic, pacientul era internat în terapie intensivă cu şanse puţine de supravieţuire în absenţa acestui transplant. Acest transplant a venit ca o mare şansă la viaţă. Prelevarea s-a făcut la Spitalul din Baia Mare, un cord foarte bun de la un pacient în vârstă de 39 de ani. Doresc să transmit, pe de o parte, condoleanţe celor care au pierdut pe cineva drag, dar, pe de alta, să le mulţumesc pentru acest gest nobil care salvează vieţi. Sperăm că aceste lucruri să fie din ce în ce mai des în ţara noastră. Operaţia a decurs bine, a durat patru ore şi jumătate, pacientul este stabil şi ne bucurăm pentru evoluţia bună pe care o anticipăm. Este al doilea transplant din acest an, şi primul a decurs bine, pacientul este în curs de externare zilele acestea", a declarat medicul Horaţiu Suciu, la finalul intervenţiei, citat de Agerpres.
Horațiu Suciu este șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) din Târgu-Mureş.
Potrivit medicului Suciu, tânărul de 24 de ani era internat de aproximativ de o săptămână, cu o afecţiune cardiacă care a debutat brusc şi foarte grav, pentru că a dezvoltat fenomenul de insuficienţă cardiacă.
Sorin Paşcan, şeful Secţiei ATI din cadrul IUBCvT Târgu-Mureş, a afirmat că intervenţia de vineri seara este „aproape o rutină", întrucât în acest an se împlinesc 20 de ani de când se face transplant de cord la Târgu-Mureş.
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor.
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul și ar putea preveni cancerul.
Injecția care oprește diabetul de tip 1. Această terapie elimină nevoia de insulină cu ani buni și deja a fost testată.
Un studiu arată că o singură doză de psilocibină poate avea efecte împotriva depresiei ani la rând.
Acest tratament poate inversa efectele devastatoare ale colesterolului în celulele inimii.
Medicamentul minune care distruge cancerul fără efecte adverse. Blochează tumorile printr-o abordare țintită.
Vitamina care topește tumorile. Crește semnificativ eficacitatea tratamentului oncologic.
Revoluție în tratamentul diabetului: Adio injecții dureroase! Asta funcționează la fel de bine!