Un medicament pentru diabet afectează vederea
Utilizarea pe termen lung a GLP-1 este legată de un risc mai mare de boală oculară legată de vârstă.
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina va înfiinţa în prima parte a anului viitor o unitate de primiri urgenţe (UPU) pediatrice, astfel încât va fi redus timpul de aşteptare al pacienţilor până când sunt consultaţi, potrivit managerului spitalului Cătălin Rotea.
Acesta a precizat că în vederea înfiinţării UPU Pediatrie spitalul are nevoie de încă patru medici cu această specialitate şi în acest scop au fost scoase săptămâna trecută la concurs două posturi de medic pediatru, iar în decembrie vor mai fi scoase încă două posturi.
"În ianuarie sau în luna februarie 2020 vrem să înfiinţăm UPU Pediatrie, care va funcţiona în actualul spaţiu de internări din blocul materno-infantil. Pentru UPU Pediatrie se vor angaja patru medici cu această specialitate, două posturi fiind deja scoase la concurs de săptămâna viitoare, iar alte două posturi vor fi scoase la concurs în luna decembrie. Este necesară şi recompartimentarea spaţiului în care funcţionează în prezent internările de la Pediatrie, pentru că acolo fa funcţiona noua unitate. De asemenea, este nevoie de dotări cu echipamente noi în valoare de circa 100.000 lei şi de avizele necesare de la Ministerul Sănătăţii, dar avizelor se vor solicita după ce avem făcută recompartimentarea şi angajările", a spus Cătălin Rotea.
În prezent la SJU Slatina, la Camera de gardă de la Pediatrie, se prezintă peste 50 de copii pe zi, iar în sezonul rece sunt peste 80 şi chiar peste 100 de copii care ajung zilnic la spital, potrivit agerpres.ro.
Consultarea pacienţilor de la Camera de gardă de la Pediatrie, spaţiu situat la parterul blocului materno-infantil, este asigurată în prezent de medicul pediatru de gardă, care trebuie să coboare de la etajul şapte sau opt, unde sunt saloanele secţiei.
Secţia de Pediatrie a fost complet modernizată şi echipată cu aparatură şi mobilier nou în ultimii doi ani.
Utilizarea pe termen lung a GLP-1 este legată de un risc mai mare de boală oculară legată de vârstă.
Revoluție în tratamentul diabetului: Adio injecții dureroase! Asta funcționează la fel de bine!
Acest tratament poate inversa efectele devastatoare ale colesterolului în celulele inimii.
Două tratamente anti-Alzheimer, respinse. De ce s-a luat această decizie dură?
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul și ar putea preveni cancerul.
Tratamentul care șterge cancerul de vezică în 6 săptămâni.
Aspirina poate să nu fie cea mai bună opțiune pe termen lung după o procedură cardiacă, arată un studiu nou.