Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Asociația face un apel către toată lumea, dar mai ales către părinți, să se vaccineze și să își vaccineze copiii împotriva gripei, o afecțiune respiratorie severă, dar care poate avea consecințe grave, putând cauza chiar decesul, așa cum ne arată statisticile sezonului de gripă 2018-2019. „Febra, frisoane, dureri de cap și musculare, tuse, roșu în gat, grețuri și lipsa poftei de mâncare. Multe simptome, o singură problemă: gripa! Și o singură soluție pentru prevenire: vaccinul gripal”, se arată într-un comunicat de presă al asociației.
„Vaccinarea antigripală rămâne cea mai bună și sigură metodă de combatere a acestei boli cu potențial deosebit de periculos care este gripa. Mai ales dacă ne referim la adolescenți și copii – două categorii vulnerabile la îmbolnăvirea de gripă – vaccinarea este importantă deoarece discutăm despre grupe de populație care pot răspândi foarte rapid virusul în rândul familiei și al comunității. Prin vaccinarea antigripală a copiilor, îi protejăm pe ei și întreaga familie, inclusiv pe adultul vârstnic, cu boală cronică”, a declarat Alexis Cochino președintele Asociației Pro Imunizare.
Gripa rămâne o amenințare pentru sănătatea publică din România. Cu o rată de acoperire de 6,8% a populației generale și 20,9% în grupele de risc în sezonul 2018-2019, România rămâne mult în urma ratei de acoperire recomandate de OMS şi, drept urmare, este expusă consecințelor nedorite pe care imunizarea deficitară le poate avea asupra sistemului de sănătate și economiei.
Statisticile raportate de INSP la 15 decembrie încep să fie îngrijorătoare și pentru acest sezon, cu 177 de cazuri noi de gripă clinică, cu 33 de cazuri confirmate de laborator și un prim deces asociat gripei.
„Copiii sunt un factor important de răspândire a gripei în familie și comunitate, iar îndemnul nostru pentru părinți este să profite de existența vaccinurilor disponibile acum pe piață, să ceară toate informațiile necesare de la medicul de familie și să își vaccineze copiii și adolescenții. Activi în comunități mari (grădiniță, școală), aceste categorii sunt printre cele mai vulnerabile în fața gripei și totodată unii dintre principalii transmițătorii. Protejarea copiilor prin vaccinare este din acest punct de vedere metoda cea mai eficientă de protecție a întregii familii”, se mai arată în document.
Anul acesta vaccinurile gripale prezente în România sunt tetravalente, așa cum recomandă OMS (au patru tulpini), iar pentru copii și adolescenți este disponibil pentru prima dată și vaccinul cu administrare intranazală, folosit pe scară largă încă din anul 2003 în SUA și Canada și din 2013 in țările din Europa. Acesta se recomandă copiilor și adolescenților cu vârste între 2 și 18 ani, este un vaccin tetravalent viu atenuat care se absoarbe rapid în mucoasa nazală, este ușor de administrat și bine tolerat. Ca orice vaccin și acesta se administrează de către personalul medical, într-o singura doză la copiii care au mai fost vaccinați antigripal sau două doze la cei care nu au mai fost vaccinați niciodată.
Vaccinurile gripale încă se găsesc în farmacii și pot fi făcute pe tot parcursul lunii decembrie și ianuarie. Imunizarea se face după două-trei săptămâni de la vaccinare, așa că este important să ne vaccinăm cât mai repede, ca să putem fi protejați în toată această perioadă.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Ce trebuie să știi dacă îți cumperi vaccinul antigripal. Cum trebuie, de fapt, administrat.
Ce este VRS, cum se transmite și cum poți evita îmbolnăvirea. Europa aprobă primul vaccin împotriva virusului respirator sincițial (VRS).
Vaccinarea anti-COVID este recomandată în continuare. Această categorie de persoane ar trebui să se vaccineze anual.
Un vaccin experimental dă rezultate preliminare promiţătoare în lupta împotriva cancerului pancreatic.
Acest tratament protejează plămânii și previne infecțiile respiratorii.
Cele mai importante informații din Sănătate și Farma la nivel mondial.
Ce este, de fapt, polivaccinarea. Cum se face și care sunt avantajele.
De ce trebuie să ne vaccinăm anual împotriva gripei. Medicii ne explică cât durează imunitatea oferită de vaccin.
Acest tratament omoară toate tumorile și previne recidiva cancerului. Eficient împotriva a patru tipuri de cancer.
Acest tratament oprește creșterea tumorilor cu o eficacitate maximă în stadiile incipiente ale bolii.
Un studiu arată că aAdministrarea ambelor doze de vaccin în acelaşi braţ declanşează un răspuns imunitar mai rapid.