FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Vaccin antigripal, doze. Mii de doze de antigripal au ajuns în județele Iași și Vâlcea. Purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi, Marius Voicescu, a anunţat luni că, în perioada următoare, 30.000 de doze de vaccin antigripal, a doua tranșă ajunsă recent în județ, vor fi distribuite medicilor de familie din judeţ. Potrivit sursei citate, la mijlocul lunii octombrie s-au mai primit 3.100 de doze de vaccin antigripal, reprezentând prima tranşă de vaccinuri. În această primă etapă, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a distribuit dozele de vaccin pentru imunizarea personalului medico-sanitar.
"În perioada următoare vor ajunge la Iaşi încă două tranşe de vaccinuri. În total, pentru judeţul Iaşi, Ministerul Sănătăţii a repartizat 92.290 de doze. În funcţie de categoriile de persoane, 3.412 de vaccinuri au fost repartizate în spitale, 1.604 în unităţi ale Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, 894 în cămine de bătrâni şi unităţi medico-sociale, 65 la Centrul de Transfuzii, la IML au fost repartizate 60, 156 de vaccinuri la cabinetele şcolare şi studenţeşti, 100 de vaccinuri la CAS, 100 la Centrul Regional de Sănătate Publică, 100 de doze la UMF, iar 23.736 de doze pentru medici de familie", a explicat Marius Voicescu.
Aproximativ 60.000 de doze de vaccin antigripal au fost solicitate Ministerului Sănătăţii de către Direcţia de Sănătate Publică pentru sezonul rece 2019-2020, în primă tranşă, în Vâlcea, urmând să ajungă 15.300 de doze, au transmis, luni, reprezentanţii instituţiei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Vâlcea, Amelia Pitiga, 1.400 dintre dozele de vaccin achiziţionate prin Ministerul Sănătăţii au fost deja distribuite unităţilor spitaliceşti din judeţ, pentru imunizarea personalului medico-sanitar, restul de 13.900 urmând să ajungă luna aceasta în cabinetele medicilor de familie pentru vaccinarea gratuită a pacienţilor cu risc de îmbolnăvire - bolnavi cronici, copii mici, gravide şi persoane peste 65 de ani.
Pitiga a precizat că în Vâlcea vor mai ajunge încă alte două tranşe de vaccin antigripal, dar că deocamdată nu se cunoaşte nici perioada în care vor fi trimise acestea şi nici cantitatea finală ce va fi alocată judeţului de către Ministerul Sănătăţii. Anul trecut în judeţul Vâlcea s-au imunizat împotriva gripei aproximativ 42.000 de persoane.
Campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii împotriva gripei de sezon vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor. Ea se derulează în cadrul cabinetelor medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi, iar beneficiarii sunt persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis personalul medical, persoane cu vârsta peste 65 de ani, una dintre categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, cu boli metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, gravidele, conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Vaccinarea anti-COVID este recomandată în continuare. Această categorie de persoane ar trebui să se vaccineze anual.
Ministerul Sănătății a cuprins sumele necesare pentru plata vaccinurilor în bugetul pentru anul 2024.
Temperatura de la care se consideră febră. Când este un motiv de îngrijorare și cum putem gestiona simptomele răcelii și gripei.
Vaccinul care poate salva vieți, acum GRATUIT până la 26 de ani! Cui îi este destinat
Fundaţia Gates se angajează să doneze 1,6 miliarde de dolari alianţei Gavi pentru vaccinuri.
Vaccinul antigripal protejează împotriva gripei. Prof. univ. dr. Emilian Popovici a explicat în cât timp vaccinul antigripal produce efecte.
Acesta este efectul pe care vaccinul anti-COVID îl are asupra organismului. Efectele se vor resimți pe termen lung.
De ce trebuie să ne vaccinăm anual împotriva gripei. Medicii ne explică cât durează imunitatea oferită de vaccin.
Cele mai importante informații din Sănătate și Farma la nivel mondial.
Comisia Europeană a aprobat vaccinul Pfizer împotriva RSV pentru adulţii cu risc crescut de îmbolnăvire.
Vaccinul care ar putea eradica gripa. Are efect și împotriva altor boli.
Un studiu arată că aAdministrarea ambelor doze de vaccin în acelaşi braţ declanşează un răspuns imunitar mai rapid.
Acest tratament poate să prevină nu mai puțin de 3 tipuri de cancer.