Reabilitarea după o fractură de șold, un accident vascular cerebral sau o operație majoră poate dura săptămâni ori chiar luni. Alegerea locului în care se desfășoară terapia este esențială pentru recuperare.
Reabilitarea cu internare este destinată pacienților care au nevoie de terapie intensivă și de supraveghere medicală regulată, inclusiv după afecțiuni grave sau intervenții chirurgicale majore.
Centrele de îngrijire medicală specializată oferă ajutor pentru activitățile zilnice, administrarea medicamentelor și îngrijirea rănilor, alături de ședințe de terapie mai puțin intensive.
Recuperarea la domiciliu poate fi o alegere bună pentru pacienții care se pot deplasa în siguranță și au sprijinul necesar, dar presupune o implicare mai mare din partea familiei.
Terapia ambulatorie permite continuarea exercițiilor într-o clinică, fără internare, însă pacientul trebuie să poată ajunge în siguranță la ședințe și să se descurce în afara acestora.
O fractură de șold, un accident vascular cerebral (AVC) sau o intervenție chirurgicală majoră pot schimba radical viața unei persoane. După tratamentul din spital, activități aparent simple, precum mersul, îmbrăcatul, îmbăierea sau vorbirea, pot deveni dificile și pot necesita săptămâni sau luni de recuperare.
Externarea nu înseamnă întotdeauna că pacientul este pregătit să se descurce singur. Unele persoane au nevoie în continuare de supraveghere medicală și de mai multe ore de terapie pe zi, în timp ce altele se pot recupera acasă, cu ajutorul specialiștilor care vin la domiciliu sau prin ședințe la o clinică.
Alegerea poate fi dificilă pentru familii, mai ales atunci când decizia trebuie luată repede, înainte de externare. Totuși, locul în care se desfășoară recuperarea poate influența atât siguranța pacientului, cât și ritmul în care acesta își recapătă independența.
Kerri Fitzgerald, director executiv al Institutului de Reabilitare Hackensack Meridian Johnson de la Centrul Medical al Universității Ocean din Brick, New Jersey, subliniază că decizia ar trebui luată împreună cu echipa medicală.
„În mod ideal, după tratamentul inițial sau evaluarea leziunii sau stării de sănătate a persoanei dragi, echipa medicală va recomanda dacă terapia ambulatorie (la domiciliu și/sau la centrul de terapie) sau cea staționară (în spital sau într-o unitate de îngrijire acută cu program 24/7) este cea mai benefică și va oferi o trimitere”, a declarat Fitzgerald într-un comunicat de presă al institutului, conform Medical Xpress.
Reabilitarea cu internare este una dintre cele mai intensive forme de recuperare. Este destinată pacienților care au nevoie nu doar de terapie, ci și de îngrijire medicală regulată, în timp ce se pregătesc să se întoarcă acasă.
Programele sunt coordonate de fiziatri, medici specializați în medicină fizică și reabilitare. În mod obișnuit, pacienții participă la cel puțin trei ore de terapie pe zi, cinci sau mai multe zile pe săptămână.
Programul poate include mai multe tipuri de intervenții:
Kinetoterapie, pentru îmbunătățirea mobilității, a echilibrului și a capacității de a merge.
Terapie ocupațională, care ajută pacientul să reînvețe activități cotidiene, precum îmbrăcatul, spălatul și folosirea obiectelor de zi cu zi.
Logopedie, atunci când este nevoie de recuperarea vorbirii sau a altor funcții de comunicare.
Ședințele sunt, de regulă, individuale. În plus, medicul evaluează zilnic starea pacientului, iar alți specialiști pot fi consultați atunci când situația o impune. Echipa de îngrijire se întâlnește săptămânal pentru a analiza evoluția și a ajusta planul de recuperare.
Nu contează doar numărul de ore de terapie. Fitzgerald recomandă ca familiile să se intereseze dacă unitatea dispune de o echipă completă, care să includă asistenți medicali cu pregătire în reabilitare, terapeuți, nutriționiști și asistenți sociali.
Este important ca acești specialiști să colaboreze pentru a construi un plan adaptat nevoilor fiecărui pacient.
De asemenea, merită verificate echipamentele disponibile, posibilitatea de a primi rapid asistență medicală de urgență și legătura centrului cu un spital. Familiile ar trebui să se intereseze și dacă unitatea respectă nevoile culturale și personale ale pacientului, dacă spațiile sunt sigure și ușor de parcurs și dacă vizitele celor dragi sunt permise.
Pentru pacienții care nu sunt încă pregătiți să se întoarcă acasă, dar nu au nevoie de programul intensiv al unui centru de reabilitare cu internare, o unitate de îngrijire medicală specializată poate reprezenta o alternativă.
În aceste centre, terapia durează de obicei între una și două ore pe zi, aproximativ cinci zile pe săptămână. Unele ședințe se pot desfășura în grup, nu doar individual.
Potrivit terapeutului ocupațional David Michael, de la Spitalul Newport al Brown University Health din Rhode Island, medicii fac vizite mai rar decât într-un spital de reabilitare, uneori doar o dată pe săptămână.
Principalul avantaj este că pacientul beneficiază în continuare de îngrijire medicală și de ajutor în activitățile de zi cu zi. Personalul poate sprijini mobilizarea, igiena personală, administrarea medicamentelor, îngrijirea rănilor și gestionarea perfuziilor.
Există însă și o limitare importantă: dacă apare brusc o problemă medicală care necesită intervenție de urgență, pacientul poate avea nevoie de transferul la spital și, eventual, de o nouă internare.
Prin urmare, alegerea trebuie făcută în funcție de intensitatea terapiei necesare și de nivelul de îngrijire medicală de care pacientul are nevoie în continuare.
Pentru mulți pacienți, întoarcerea acasă după o perioadă petrecută în spital este o ușurare. Mediul familiar poate fi mai confortabil, însă recuperarea la domiciliu nu este potrivită pentru oricine.
Terapeuții vin, de regulă, de câteva ori pe săptămână, iar ședințele nu au loc neapărat zilnic. Programul poate varia, ceea ce înseamnă că progresul depinde și de activitățile desfășurate între vizitele specialiștilor.
Această variantă funcționează cel mai bine atunci când pacientul se poate deplasa în siguranță prin locuință, inclusiv pe scări, și se poate ocupa de activitățile de bază, precum îmbrăcatul și igiena personală. De asemenea, este important să aibă la dispoziție echipamentele necesare, cum ar fi un scaun pentru duș.
În această situație, poate fi nevoie de prezența permanentă a unei rude sau a unui îngrijitor angajat. Familia poate ajunge să se ocupe de administrarea medicamentelor, îngrijirea rănilor și supravegherea pacientului între vizitele personalului medical. O asistentă medicală poate veni la domiciliu, în unele programe, aproximativ o dată pe săptămână.
De aceea, înainte de a alege această variantă, familia trebuie să analizeze realist timpul, disponibilitatea și capacitatea de a oferi ajutor în siguranță. Faptul că pacientul își dorește să fie acasă nu înseamnă automat că poate fi lăsat singur.
Terapia ambulatorie este o altă opțiune pentru persoanele care au fost externate și se pot deplasa în siguranță până la o clinică.
Spre deosebire de recuperarea cu internare, pacientul nu rămâne în unitatea medicală. Se prezintă la ședințele programate și se întoarce apoi acasă. Această variantă poate fi potrivită atunci când nu mai este necesară supravegherea medicală permanentă, dar recuperarea funcțiilor fizice sau cognitive trebuie să continue.
Înainte de înscriere, Fitzgerald recomandă ca pacienții și familiile să afle câteva detalii despre program.
Întrebări importante înainte de alegerea clinicii:
Ședințele sunt individuale, în grup sau în ambele forme?
Cât de des se desfășoară terapia?
Sunt disponibile intervenții pentru probleme neurologice, echilibru, vedere și funcții cognitive?
Clinica oferă ședințe suplimentare pentru consolidarea rezultatelor după încheierea programului principal?
Pacientul primește un program de exerciții pe care să îl urmeze acasă?
Ultimul aspect este important deoarece recuperarea nu se oprește neapărat odată cu terminarea ședințelor. Exercițiile recomandate de terapeuți pot contribui la menținerea progreselor obținute.
Nu toți pacienții pot urma orice tip de program de reabilitare. Potrivit lui Fitzgerald, unele afecțiuni medicale fac ca terapia intensivă să nu fie sigură, iar pacientul trebuie evaluat înainte de a începe un astfel de program. Contează și disponibilitatea acestuia de a participa la ședințe și de a depune efortul necesar.
În același timp, există situații în care îngrijirea la domiciliu nu oferă suficient sprijin.
Persoanele care se recuperează după un AVC sau o leziune cerebrală pot avea nevoie de mai multe ore de terapie decât le poate asigura un program la domiciliu. Același lucru este valabil pentru pacienții care nu se pot deplasa în siguranță, au nevoie de ajutor pentru majoritatea activităților zilnice sau nu pot fi lăsați singuri fără riscuri.
În astfel de cazuri, un centru de îngrijire medicală specializată sau un program de reabilitare cu internare poate fi mai potrivit.
Decizia nu ar trebui să se bazeze doar pe preferința pacientului de a reveni acasă ori pe disponibilitatea familiei de a-l îngriji. Este necesară o evaluare a nevoilor medicale, a capacității de deplasare și a nivelului de supraveghere necesar.
Chiar dacă decizia pare urgentă, familiile ar trebui să discute cu echipa spitalului despre opțiunile disponibile înainte de a stabili unde va continua recuperarea pacientului.
Câteva întrebări pot ajuta la clarificarea situației:
De câtă terapie are nevoie pacientul și cât de des trebuie să participe la ședințe?
Are nevoie de supraveghere medicală permanentă sau poate fi îngrijit în siguranță acasă?
Se poate deplasa și își poate face igiena personală fără ajutor?
Ce echipamente sunt necesare pentru a preveni căderile și alte accidente?
Poate familia să ofere ajutorul necesar sau este nevoie de personal specializat?
Ce se întâmplă dacă starea pacientului se înrăutățește în timpul recuperării?
Răspunsurile pot ajuta familia să aleagă o variantă care să ofere atât siguranță, cât și șanse reale de progres.
Reabilitarea poate dura de la câteva săptămâni la câteva luni, iar nevoile pacientului se pot schimba pe parcurs. De aceea, planul trebuie adaptat evoluției sale, nu ales doar în funcție de locul în care îi este mai comod să se recupereze.
Așa cum subliniază David Michael, recuperarea reprezintă o investiție importantă în redobândirea independenței, iar alegerea cadrului potrivit poate face diferența dintre o întoarcere acasă în siguranță și o perioadă în care pacientul continuă să aibă nevoie de ajutor pe care familia nu îl poate asigura singură.