EXCLUSIV Alimentația modernă și microplasticele, factori declanșatori în bolile digestive. Dr. Răzvan Iacob: Unul din triggerii importanți
Mâncăm boala cu lingura. Alimentația care ne distruge sistemul digestiv.
Directorul medical al Spitalului Victor Babeș din București, conf dr Simin Florescu, a declarat, la emisiunea Academia de Sănătate, realizată de academicianul Irinel Popescu, că acum, în acest val doi al infecției COVID din România, se confruntă cu mai multe cazuri de forme severe față de cazurile înregistrate în primăvară.
”Ceea ce vedem noi este, dimpotrivă: crește numărul de cazuri severe și nu vorbim numai de cazuri critice. Și ceea ce vedem, din păcate, este că avem și o ușoară scădere a grupelor de vârstă. Avem din ce în ce mai frecvent pacienți de 40-50 de ani, sau în jur de 50 de ani care n-au comorbidități nemaipomenite. Cel mai important factor de risc ar fi obezitatea la acest grup, și care fac aceste forme severe de boală. Deci vedem mai multe forme severe și probabil asta se datorează faptului că în spital sunt internați cu forme severe, dar sunt din ce în ce mai mulți cei care se adresează camerelor de gardă, cei care se agravează în izolare acasă și trebuie să ajungă după cele 7 zile când se întâmplă declanșarea acelei cascade imune citokinice, ajung în spital, agravați. Vedem, chiar și proporțional cu numărul total de cazuri, un număr mai mare de cazuri severe”, consideră medicul Simin Florescu.
Mâncăm boala cu lingura. Alimentația care ne distruge sistemul digestiv.
Dr. Simin Aysel Florescu vine la Academia de Sănătate.
Prof. dr. Margit Șerban vine la Academia de Sănătate.
Această terapie vindecă cele mai letale forme de cancer. În plus, este un soi de chirurgie, dar fără incizie.
Cum arată sistemul medical în anul 2025. Care sunt principalele neajunsuri.
Dr. Levente Vass, Vicepreședintele Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaților, este invitatul zilei la Academia de Sănătate.
Conf. univ. dr. Cozmin Mihai, medic primar psihiatru, vine la Academia de Sănătate.