Alternativele fără fum: Cea mai bună alegere pe care o poate face un fumător
De ce este arderea o problemă?
Atunci când încerci să te lași de fumat sau măcar să schimbi ceva, e firesc să te bazezi pe opinia unui medic. Un sfat bun, o explicație clară, o alternativă cu mai puține riscuri – toate contează. Dar ce faci când nici medicii nu au toate informațiile?
La această întrebare încearcă să răspundă un studiu recent realizat în SUA, prezentat în cadrul conferinței Science Over Stigma: Rethinking Nicotine & Harm Reduction, organizată de publicația The Hill și susținută de Philip Morris International (PMI). Evenimentul a reunit medici, economiști, legislatori și specialiști în sănătate publică din Statele Unite, într-o discuție deschisă despre cum putem separa știința de prejudecăți și despre rolul real al produselor fără fum în reducerea riscurilor pentru fumătorii adulți.
1.500 de profesioniști din domeniul medical – de la medici de familie, la cardiologi, asistenți, psihiatri sau lucrători în adicții – consideră că fumatul ar trebui să fie una dintre cele mai mari priorități de sănătate publică. Până aici, nimic surprinzător. Surpriza vine abia acum.
Două treimi dintre medicii intervievați cred greșit că nicotina, ea singură, cauzează cancer sau pur și simplu nu sunt siguri. Aceasta este o barieră reală în calea reducerii riscurilor. Dacă nicotina e văzută ca sursa bolii, nu se mai discută despre alternative. Rămâne doar alb sau negru: ori fumezi, ori renunți total. În realitate, lucrurile nu funcționează chiar așa.
Pe o scală de la 1 la 10, medicii au evaluat țigările clasice la nivelul 9,7 (foarte riscante), iar produsele cu tutun încălzit, la nivelul 8. Deci percep o diferență mică între ele. În realitate, spune Food and Drugs Administration (FDA – Administrația pentru Alimente și Medicamente) din SUA, riscul scade brusc când se elimină arderea. Nu vorbim de un „continuu al riscului”, ci de o „prăpastie” între fumat și alternativele fără fum – „a cliff of risk”, cum au definit-o specialiștii, adică o scădere drastică a riscurilor odată cu trecerea la produsele fără ardere.
Doar 1 din 5 profesioniști din domeniul medical din SUA le vorbesc pacienților fumători despre alternativele fără fum. Acestea încălzesc tutunul fără să-l ardă, la temperaturi mult mai mici, suficiente pentru a elibera nicotina, ceea ce reduce semnificativ nivelurile substanţelor toxice emise.
95% dintre medici spun că ar transmite mai departe informațiile, dacă FDA le-ar oferi clar, în formate ușor de aplicat în consultație. Dar, spun ei, resursele sunt puține și informația, neclară.
Concluzia? Medicii vor, dar nu știu exact ce să recomande.
Produsele fără fum de azi nici nu existau în 2009, când FDA a început să reglementeze tutunul.
Între timp, știința a avansat. Iar studiul efectuat în Statele Unite arată clar: e nevoie de reformă. E nevoie de informații actuale, transmise clar, prin canale de încredere. Nu doar în reviste medicale, ci și în cabinetele specialiștilor.
Pentru că, dacă ești fumător adult, ai dreptul să primești informație corectă, nu doar avertismente. Ai dreptul să știi că există diferențe între produse. Și ai dreptul să alegi conștient – nu între rău și perfecțiune, ci între rău și mai puțin rău.
Încă din 2008, PMI investește masiv în cercetarea dispozitivelor fără fum, cu peste 14 miliarde USD alocați până în 2024 în R&D. La 30 iunie 2025, statisticile arătau că aproximativ 41 milioane de consumatori adulți din întreaga lume utilizează produsele fără fum dezvoltate de companie; mulți dintre aceștia au renunțat la țigări sau și-au redus semnificativ consumul.
Pentru mai multe informații puteți vizita www.pmi.com și www.pmiscience.com
Material realizat cu susținerea Philip Morris România.
De ce este arderea o problemă?
Care e diferența dintre țigara clasică și tutunul încălzit. Ce este gudronul și ce se întâmplă, de fapt, când fumezi țigări normale.
Nivelul colesterolului are un impact major asupra creierului. Există o legătură semnificativă între nivelul de colesterol și demență.
Fumătorii din lumea întreagă merită să aibă posibilitatea de a face alegeri informate.
Fumatul nu este doar un obicei dăunător, este o problemă globală cu care se confruntă sute de milioane de oameni.
Tutunul încălzit este alternativa la țigările clasice. Studiile arată că impactul acestora este mult mai mic asupra sănătății.