Antidotul care reduce semnificativ colesterolul ridicat. Are efect major
Antidotul care reduce semnificativ colesterolul ridicat. Are efect major.
”Monitorizarea Holter ECG este o metodă de identificare, înregistrare și caracterizare a tulburărilor activității electrice a inimii, care se realizează, în general, într-un interval de 24-48 ore (posibil până la 7 zile)”, explică medici de la Spitalul Militar Central din București, într-o postare pe Facebook.
Această procedură se folosește ”în stabilirea conduitei diagnostice și terapeutice: adaptarea tratamentului medicamentos, indicația de implantare de cardiostimulator sau defibrilator cardiac, schimbarea celor epuizate sau nefuncționale”,
Specialiștii explică în ce constă procedura:
”Montarea este foarte simplă, fără nicio jenă pentru pacient.Se vor plasa electrozi pe pielea toracelui anterior. Zona trebuie să fie curată, bărbații trebuie să se radă, astfel semnalul va fi de calitate mai bună. Electrozii se conectează la firele care fac legătura cu aparatul de înregistrare. Dispozitivul, de mărimea unui telefon mobil de dimensiuni mici, este introdus într-o husă și fixat în jurul taliei, pe umăr sau după gât. Pacientul revine la medic unde se vor îndepărta electrozii, iar aparatul se conectează la un calculator în care se descarcă înregistrarea pentru a fi interpretată.
Înainte de montarea aparatului, bărbații trebuie sa își radă părul de pe torace; Pacientul poate să-și desfășoare activitatea zilnică obișnuită și va nota într-un jurnal perioadele de timp în care efectuează orice efort fizic.Îmbrăcămintea trebuie să fie cât mai lejeră. Este interzisă efectuarea de băi sau dușuri, dormitul pe aparatul de înregistrare; se va evita apropierea de zone de înaltă tensiune, de magneți, de detectoare de metal”.
Antidotul care reduce semnificativ colesterolul ridicat. Are efect major.
Aceasta este valoarea hipertensiunii care îți pune viața în pericol. E o urgență medicală. Poate provoca AVC sau infarct pe loc.
Asta trebuie să faci în timpul unui zbor cu avionul pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge.
Acest antioxidant poate preveni degradarea inimii.
Boala extrem de frecventă care se comportă ca o tumoră. Macină tot corpul până îl distruge.
Acest semn îți arată că ești la două săptămâni distanță de un infarct. La ce să fii atent.
Inima, afectată iremediabil. Lucrul inevitabil care o devastează. Nu scăpăm niciunul.
Simptomul banal al bolii cardiace. Nu este durerea în piept, dar e un mare semnal de alarmă
Această boală subdiagnosticată și netratată crește riscul de deces. Crește riscul de deces la 50% în decurs de 5 ani.
Acest simptomul comun îți arată că ai probleme cu inima. De obicei, apare dimineața. Poate duce inclusiv la deces.