Bolile hepatice, tot mai frecvente. Irinel Popescu: Cauză a vieții moderne. Dușmanii tradiționali ai ficatului nu au dispărut
Bolile hepatice sunt din ce în ce mai frecvente. Stilul de viață contribuie la îmbolnăvirea ficatului.
O echipă de medici din mai multe specialități de la Spitalul Militar Central a operat un pacient diagnosticat cu neoplasm pulmonar drept cu invazia cordului, situație aproape inoperabilă.
Un pacient în vârstă de 60 de ani, diagnosticat cu Neoplasm pulmonar drept cu invazia cordului care, din punct de vedere anatomic și chirurgical, se afla la limita operabilității a beneficiat, recent, în Secția Clinică Chirurgie toracică a Spitalului Militar Central, de o intervenție chirurgicală de mare anvergură.
Operația, radicală din punct de vedere oncologic, a presupus îndepărtarea, în întregime, a unui bloc tumoral pulmonar, cu localizare în plămânul drept, care avea și invadare cardiacă (peretele atriului stâng).
Echipa operatorie, care a efectuat intervenția de pneumonectomie dreaptă în bloc cu peretele atriului stâng invadat tumoral pentru cancer pulmonar drept, a fost alcătuită din colonel medic dr. Adrian Ciuche (medic primar chirurgie toracică) și maior dr. Dragoș Ciprian Marin (medic specialist chirurgie toracică), alături colonel medic Conf. univ. dr. Corneci Dan (medic primar ATI).
În timpul operator care a implicat și tratamentul chirurgical oncologic al atriului stâng, invadat de blocul tumoral, moment în care s-a dovedit esențială experiența șefului Secție Chirurgie toracică, colonel dr. Claudiu Nistor (medic specialist Chirurgia cardiacă și a vaselor mari).
Evoluția postoperatorie a pacientului a fost favorabilă, acesta fiind externat la 10 zile de la operație.
Bolile hepatice sunt din ce în ce mai frecvente. Stilul de viață contribuie la îmbolnăvirea ficatului.
Această boală poate să ucidă în doar câteva luni. Diagnosticată precoce, crește șansele de supraviețuire.
Care este, de fapt, rolul colesterolului în organism. Acest lucru ni l-a explicat dr. Sorin Băilă.
Acesta este efectul pe care hipertensiunea arterială îl are asupra colesterolului.
Ce se întâmplă cu pacienții operați cu robotul. Medicul Teodor Buliga a făcut dezvăluiri în premieră.
Acest tip de cancer invadează toate organele din jur. Inițial evoluează local și agresiv.