COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Medicul Adrian Marinescu de la Institutul Matei Balş a declarat luni,12 iulie, că nu exclude ca din toamnă să se poată vaccina românii cu o a treia doză de ser anti-COVID.
”Probabil că o să apară destul de repede. Aș face următoarea precizare. Coeficiență mai mare, pentru că și variantele actuale de vaccin pot fi folosite cu brio. E vorba de a crește componentele legate de eficiență și de altfel, știți bine că toate companiile producătoare, încă de la început au spus că, la un moment dat, va fi un update care se referă la exact la noile mutații. Acum vorbim de varianta Delta că ne interesează foarte tare, apropo de impact. Cât de probabil este ca această doză să fie de făcut peste tot în lume, inclusiv în România?
De ce? Pentru că vorbim de variante noi și în plus venim și cu o stabilitate mai mare legată de imunitate. Nu ar fi neapărat o problemă legată de doze, eu m-aș gândi, cum ne pregătim pentru situația mai grea și cum reușim să rămânem echilibrați și cu calm, așa cum cred că am făcut în toată pandemia, sau așa trebuia. Să ne gândim că nu contează numărul de infectări. Până la urmă, ne interesează dacă sunt cazuri severe și care presupun spitalizare", consideră medicul Adrian Marinescu, potrivit Antena 3.
Companiile Pfizer și BioNTech au anunțat că vor solicita în perioada următoare autorizarea pentru o treia doză din vaccinul anti-COVID, se arată într-un comunicat oficial.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.