MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Valeriu Gheorghiţă a declarat duminică seară, că în formulare de consimţământ autorităţile vor să introducă o nouă variantă de răspuns şi anume “Nu sunt încă decis”.
“Vrem să introducem în aceste formulare, pe lângă răspunsurile ”da, doresc să vaccinez copilul, nu, nu doresc” şi un alt răspuns, ”nu sunt încă decis”. Nu trebuie lăsată percepţia că cineva obligă părinţi să îşi vaccineze copiii, în niciun caz, este strict o evaluare a intenţiei de vaccinare în rândul părinţilor pentru proprii copii”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, potrivit româniatv.net.
Sorin Cîmpeanu a precizat că în sistemul de învăţământ universitar vor fi organizate cabinete de vaccinare.
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a declarat, în ședința săptămânală de marți pe tema vaccinării, că în cazul școlilor se iau în considerare două scenarii: deschiderea de puncte de vaccinare în cabinetele școlare acolo unde sunt, sau deplasarea cu o echipă mobilă la școlile unde sunt persoane care doresc să se vaccineze, elevi, părinți sau profesori. Campania este destinată şi rudelor elevilor, a mai precizat Valeriu Gheorghiţă.
“Vrem să organizăm în sistemul de învăţământ universitar, în campusurile studenţeşti, centre, cabinete de vaccinare, în cabinetele medicale şi atunci studenţii care sunt cazaţi în căminele studenţeşti pot să se prezinte direct la cabinetul de vaccinare să se vaccineze. Iar pentru învăţământul preuniversitar, în şcolile în care nu sunt cabinete medicale care să asigure un minim circuit epidemiologic funcţional, atunci vom asigura vaccinarea cu echipe mobile. Periodic, săptămânal, chiar mai des sau mai rar, în funcţie de numărul de solicitări, o echipă mobilă sau mai multe va merge în şcoală şi va vaccina într-un anumit interval orar, într-una dintre zilele săptămânii, va asigura vaccinarea atât a angajaţilor din unitatea de învăţământ respectivă, a copiilor, a părinţilor sau a bunicilor care însoţesc minorii respectivi”, a transmis coordonatorul campaniei de vaccinare.
Valeriu Gheorghiţă a precizat că această campanie de vaccinare în şcoli va dura două luni.
El a explicat şi ce se întâmplă în cazul copiilor care au părinţii plecaţi în străinătate. “Procedura de vaccinare rămâne aceeaşi, anume minorul trebuie să fie însoţit de unul dintre părinţi sau de reprezentatul legal, aici ştim că sunt destul de mulţi copii ai căror părinţi sunt plecaţi în afara ţării, în acest caz se procedează ca şi în situaţia actuală, părinţii pot să descarce acel consimţământ informat de pe platformă, îl completează, îl trimit aparţinătorilor şi anume bunicii sau cei care au copilul în grijă şi se prezintă cu el la vaccinare”, a precizat Valeriu Gheorghiţă, la Digi 24.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.