Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Federația Solidaritatea Sanitară solicită testarea urgentă a cadrelor medicale care au intrat în contact cu bolnavi confirmați pozitiv cu COVID-19.
Coronavirus, cadre medicale. Reprezentanții Federației Solidaritatea Sanitară cer testarea tuturor angajaţilor din sistemul sanitar.
"Federaţia 'Solidaritatea Sanitară' solicită modificarea urgentă a procedurilor de testare, în sensul testării de urgenţă a tuturor salariaţilor din sănătate care au intrat în contact cu persoane confirmate ca fiind infectate COVID 19, simptomatici şi asimptomatici şi care au intrat în contact cu persoane suspicionate COVID-19 sau care sunt contacţi ale unor persoane infectate, şi testarea tuturor salariaţilor din sănătate", se precizează în comunicat.
Federaţia precizează că, ”deşi Preşedintele României a solicitat public autorităţilor să testeze cu prioritate salariaţii din Sănătate, în condiţiile în care absenţa testării a generat tragedia de la Spitalul Judeţean Suceava, contaminând de-a valma salariaţi şi pacienţi, în contextul în care spitalele publice se închid unul după altul din cauza contaminării în masă a salariaţilor, ce nu poate fi întreruptă în absenţa testării, în timp ce ministrul Sănătăţii anunţă testarea în masă a tuturor locuitorilor din Bucureşti, iar secretarii de stat din acelaşi minister vorbesc de testarea în masă în toate aglomerările urbane, autorităţile statului menţin în continuare procedurile care au generat acest dezastru, refuzând testarea salariaţilor care au intrat în contact cu pacienţi şi/sau persoane confirmate ca fiind infectate COVID-19".
Sindicaliștii subliniază că pe site-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică apare metodologia de supraveghere a COVID-19 şi Algoritmul de testare pentru COVID-19: "În forma iniţială a Metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19) era prevăzută testarea tuturor salariaţilor contacţi, simptomatici şi asimptomatici. Această situaţie ne întăreşte suspiciunea existenţei unei intenţii ascunse a guvernanţilor de a practica imunizarea forţată a salariaţilor din Sănătate, prin încălcarea dreptului acestora la protecţia sănătăţii şi a securităţii în muncă. Federaţia 'Solidaritatea Sanitară' respinge categoric o astfel de procedură, ea încălcând în mod grav drepturile fundamentale ale salariaţilor şi ale membrilor familiilor acestora", se menţionează în comunicat.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.