Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Persoanele care nu respectă regulile carantinei sau ale izolării la domiciliu se aleg cu dosare penale și s-ar putea trezi în pușcărie.
Autoritățile române nu glumesc. Azi-noapte, la o conferință de presă, ministrul de Internet, Marcel vela, atrăgewa atenția că persoanele care ascund faptul că vin din zone în carantină din țările afectate sau cele care nu respectă regimul de izolare la domiciliu sau de carantină vor intra sub incidența legii penale.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, astăzi, că deja au fost deschise 18 dosare penale pentru infracțiunea de zadarnicire a combaterii bolilor.
Conform Codului Penal, cei care încalcă regulile riscă:
„(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda".
Cel puțin 3 persoane au fost amendate deja pentru că nu au respectat regulile, una cu 10.000 de lei, iar alte două cu câte 20.000 de lei.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.