Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 14 noiembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 3.021 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 233 decese dintre care 10 anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00, transmite GCS.
O nouă tulpină a coronavirusului a fost descoperită în Franţa şi are o mutaţie fără precedent la proteina Spike, cea care permite virusului să intre în celula umană.
Au fost depistate 24 de cazuri la o şcoală din regiune Bretania, iar autorităţile au decis imediat închiderea unităţii şcolare.
Un oficial francez, citat de jurnaliştii din Israel, susţine că varianta are mutaţii fără precedent, dar cea care a atras atenţia în mod special vizează proteina Spike.
Acest lucru face ca virusul să fie mai puternic în faţa vaccinurilor existente în acest moment pe piaţă.