Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Klaus Iohannis, președintele României, a declarat marți, 9 martie, că stare de alertă va fi prelungită săptămână aceasta cu alte 30 de zile, dar și că nu este în plan introducerea unui lockdown de Paște. ”Nu vom avea lockdown de Paști”, a afirmat șeful statului.
Acesta a mai precizat că actualele măsuri de protecție vor fi prelungite, iar restricția privind circulației pe timp de noapte va intra în vigoare de la ora 22.00, nu 23.00 cum a fost până acum. Iohannis și-a exprimat speranța ca până în lunile de vară să se înmulțească substanțial numărul de români vaccinați. Acesta a mai amintit că decurge bine campania națională de imunzare, iar la finalul discursului său le-a urat sănătate românilor.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Ce s-a constatat în cazul celor trei medicamente pentru COVID-19: remdesivir, molnupiravir și nirmatrelvir / ritonavir.
Medicul Carmen Dorobăț ne-a vorbit despre noua variantă COVID-19, EG. 5, care a început să îngrijoreze oamenii în această perioadă.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.