Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
„Cea mai mare EROARE în gestionarea acestei epidemii ( cu sau fără intenție ) a fost impărțirea spitalelor în spitale „suport COVID” și spitale „non-COVID”, scrie dr Laura Zarafin, medic ATI la Spitalul Colentina din București.
„Poate la început de tot, când activitatea medicală era restrânsă, când eram în carantină, când numărul de cazuri era rezonabil, această măsură putea reprezenta o soluție pentru pacienții infectați cu SARS CoV-2, la care apăreau situații ce necesitau intervenții de specialitate urgentă (de chirurgie, de neurologie, de gastroenterologie, de cardiologie etc.).
Ca să obținem o limitare la 3-4 spitale a pacienților infectați cu SARS CoV-2 care prezintă și comorbidități severe sau la care apar situații medicale ce necesită rezolvarea lor de urgență de către anumiți specialiști, ar fi fost obligatorii - testarea MASIVĂ, anchetele epidemiologice riguroase și mai ales limitarea prin prevenție a răspândirii virusului.
Cum nimic din toate acestea nu s-au întâmplat în realitate, la răspândirea comunitară pe care o vedem azi, a insista în ideea de păstrare a spitalelor suport COVID, care să trateze exclusiv pacienți cu PCR pozitiv, mi se pare de neînțeles, ca să nu spun profund greșit din toate punctele de vedere - medical, epidemiologic și, nu în ultimul rând uman.
De altfel, oricine poate observa ca în spitalul suport Covid situat la 15 min de Matei Balș, cel puțin în ATI au fost aduși pacienți din alte spitale ( unde au stat 6-7zile - chiar 2 saptămâni ). Acestea sunt spitalele zise „non-Covid”, spitale în care se pozitivează foarte mulți pacienți, dar și personal medical.
Asta este marea ILUZIE a zilelor acestea.
Iluzia ca, lucrând într-un spital „non-COVID” ești protejat și că nu te vei întâlni cu virusul.
NIMIC MAI FALS.
Uitați-vă la numărul de medici / asistente / infirmiere etc infectați din spitale zise „verzi” și vă veți convinge că infecția nosocomială a anului 2020 este infecția cu SARS CoV-2.
NU DIN VINA PERSONALULUI, NU DIN VINA PACIENȚILOR.
Există suficiente explicații pentru asta. De altfel, cele mai pericuoase zone din spitalele roșii sunt tocmai zonele zise „verzi”.
Nicio țară din lume nu a făcut așa ceva, pentru simplul motiv că nu poți izola virusul în 2-3 spitale. Nu se poate.
Eu cred cu tărie că trebuie să ne revenim, să ne facem meseria, fiecare in specialitatea lui, să tratăm pacienții pentru orice patologie (desigur cu protecție și cu testare la internare) și să avem o zonă în fiecare spital in care sa putem pune pacienții care se pozitivează pe parcursul internării sau care au avut un test (poate!!) fals negativ la internare.
A greși este omenește, dar a persista în greșeală este diabolic”, a scris dr Laura Zarafin, pe pagina sa de Facebook.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.