Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a declarat miercuri, 26 ianuarie, că va crește numărul de cazuri de COVID.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, într-o conferință de presă, că vor crește numărul de cazuri de COVID.
"Creşterea va continua, dar nu în zilele următoare. Va continua creşterea probabil săptămâna viitoare, după un nou ciclu. S-ar putea ca mâine, poimâine să avem o situaţie similară sau chiar ceva mai puţine cazuri, pentru că noi venim după 4-5 zile în care testarea a fost redusă din cauza acestei perioade de zile libere", a declarat ministrul.
Miercuri, 26 ianuarie, s-au raportat 34.255 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore, cu 14.570 mai mult decât în ziua anterioară, fiind efectuate peste 108.000 de teste. Este un record absolut al numărului infectărilor de la începutul pandemiei în România.
"Evoluţia numărului de persoane care se internează la ATI este un trend crescător, dar ne aflăm încă departe de atingerea capacităţii sistemului de sănătate. (...) Evoluţia gradului de ocupare a spitalelor - când am început această activitate pe 16 ianuarie, aveam peste 16% din paturile alocate, din cele circa 25.000, ocupate. Am avut la 32% practic o dublare a ocupării numărului de paturi în timp de 11 zile. Dar ne aflăm departe şi de cifra care duce la închiderea automată a şcolilor de 75% ocupare la nivel naţional. În ceea ce priveşte paturile care sunt ocupate la copii: din cele circa cred că 1.400 de paturi, avem ocupate 655 de paturi. La 44,5% din paturile pentru copii. În ceea ce priveşte gradul de ocupare la terapie intensivă, a crescut mai încet decât paturile care au fost alocate pentru pacienţii infectaţi COVID, de la 25% la 37%", a mai precizat ministrul Sănătăţii, potrivit Agerpres.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.