ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Reprezentanții Ministerului Sănătății anunță că s-au făcut o serie de modificări legislative pentru a fi plătiți medicii și asistentele care se ocupă de tratarea cazurilor...
”Personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cabinetele medicilor de familie care au activat în timpul stării de urgenţă şi care au avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, precum și personalul din asistența medicală comunitară implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 vor primi stimulentele de risc”, arată reprezentanții Ministerului Sănătății într-un comunicat dat joi, 18 martie.
Potrivit acestora, Guvernul a aprobat în ședința de guvern de ieri, 17 martie, la propunerea Ministerului Sănătății, o ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă.
”Ordonanța prevede ca pentru personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cabinetele medicilor de familie care au activat în timpul stării de urgenţă şi care au avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, ori dacă personalul respectiv a fost confirmat cu COVID-19 în urma activităţii desfăşurate, acordarea stimulentului de risc să se realizeze din veniturile cabinetului medical, prin transferuri din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (medicii de familie sau specialiștii nu sunt salariați, ci reprezentanții propriilor cabinete medicale, iar veniturile decontate de case sunt veniturile cabinetului medical).
Totodată, documentul reglementează expres faptul că stimulentul de risc se acordă pentru perioadele în care a fost instituită starea de urgență, respectiv: un stimulent de risc pentru categoriile de personal care au activat în perioada 16.03.2020 - 14.04.2020 și un stimulent de risc pentru categoriile de personal care au activat în perioada 15.04.2020 - 14.05.2020.
De asemenea, ordonanța aprobată clarifică noțiunea de „pacient suspect”, dar și activitățile desfășurate de personalul implicat în activitatea de asistenţă medicală comunitară, astfel încât să beneficieze de stimulentul de risc și personalul din asistența medicală comunitară implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 inclusiv cei care desfăşoară activităţi specifice de inspecţie sanitară, în spaţiile în care a existat cel puţin un caz confirmat cu infecţie SARS-CoV-2”, se mai arată în comunicat.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.