COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
COVID-19 a făcut o primă victimă și în frândul forțeor de ordine. „În vremea pandemiei, când virusul ucigaș face ravagii, Poliția Română este lovită de primul deces. Colegul nostru Alexandru Gibea, șeful Postului de Poliție Ipotești, Secția 4 Poliție Rurală Coteana din cadul IPJ Olt, în vârstă de 49 ani, a murit ieri”, a anunțat Sindicatul Europol.
Inițial, polițistul a fost internat pe 28 mai la Spitalul Slatina, iar pe 30 mai a fost transferat la Spitalul din Caracal după ce starea sa se agravase din cauza COVID-19.
„Săptămâna trecută el a fost transferat la București după ce starea sa de sănătate s-a înrăutățit, fiind transportat la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, la Terapie Intensivă. Aseară, inima acestuia a încetat să mai bată din cauza complicațiilor apărute, acesta suferind și de alte afecțiuni acumulate de-a lungul carierei”, arată reprezentanții sindicatului.
„Colegul nostru fusese confirmat infectat cu noul coronavirus alături de ajutorul său, iar la o zi distanță, a fost testat pozitiv și un alt coleg din cadrul Postului de Poliție Brebeni, cu care efectuase acțiuni comune. Ulterior, a fost confirmată cu coronavirus și soția și fiica acestuia, cât și soția ajutorului șefului de post din Ipotești.
Aceasta nu poate fi decât o dovadă destul de clară că polițiștii, prin natura misiunilor pe care le desfășoară, sunt expuși la a fi infectați cu acest tip de virus, în timp ce MAI încearcă să ascundă cifrele cu polițiști infectați, aceste informații nefiind date publicității. Mai mult decât atât, pe lângă gradul mare de expunere, polițiștii nu au fost luați în seamă pentru acordarea ”stimulentului de risc” alături de celelalte categorii aflate în prima linie”, se mai arată în anunțul Europol.
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?