Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Modelul suedez de a gestiona pandemia COVID a dat greș, o spune chiar Regele Suediei, Carl al XVI-lea Gustaf.
Regele Suediei Carl al XVI-lea Gustaf a declarat la un post scandinav că strategia naţională suedeză de combatere a pandemiei de coronavirus a dat greș. ”Cred că am eşuat. Avem un mare număr de morţi şi asta e groaznic", a spus regele.
În Suedia sunt 350.000 de infectări şi aproape 8.000 de decese, la o populaţie totală de aproximativ 10 milioane de persoane.
Modelul suedez de abordare a pandemiei se bazează pe recomandări de igienă şi distanţare fizică, nu pe restricţii cum se procedează în mare parte din statele europene, potrivit Antena 3.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.