Părul, protecție pentru sensibilitatea tactilă. Rolul în menținerea funcției senzoriale pe măsură ce îmbătrânim
De ce ne pierdem părul de pe corp pe măsură ce îmbătrânim și care este impactul semnificativ al acestui fenomen.
Mâinile îmbătrânite au pielea subțire și uscată, iar venele se văd ca niște dungi mov, din ce în ce mai groase și mai în relief. De vină sunt aceiași agresori ca și pe față: soarele, vântul, frigul, apa, detergenții și varii substanțe chimice cu care venim în contact.
Dacă pentru față, gât și zona decolteului s-au găsit numeroase soluții, cu mâinile ce facem? Folosind aceleași proceduri și, la fel ca în celelalte zone, e bine să avem grijă de mâini din timp:
„Mâna cu pielea îmbătrânită, subțire, deshidratată și pătata de expunerea la soare, cu pierdere de volum din cauza vârstei (încep să fie foarte vizibile venele și tendoanele) înainte (sus) și (jos) imediat după injectare. Deja se observa reducerea vizibilității tendoanelor și a venelor, restul, îmbunătățirea calității pielii se va observa după 4 săptămâni. Petele, însă vor necesita una sau doua ședințe de peeling. Așadar, cu cât se întârzie tratamentul primelor semne ale îmbătrânirii cu atât recuperarea va fi mai costisitoare, va necesita un timp mai îndelungat până la obținerea unui rezultat frumos, va necesita o combinație de proceduri”, a arătat dr Gabriela Albu, medic specialist Dermatoestetică, Dermatologie, Boli Infecțioase, pe pagina sa de Facebook.
De ce ne pierdem părul de pe corp pe măsură ce îmbătrânim și care este impactul semnificativ al acestui fenomen.
Folosești produsul ACESTA? Ai nevoie urgent de un test de sânge. Ai putea avea probleme mari de sănătate.
Cum să-ți examinezi alunițele prin regula ABCDE2. Află singur dacă ai o aluniță cancerigenă sau melanom.
Acest semn de pe unghii indică o gravă problemă de sănătate. Poate duce chiar la deces.
Această afecțiune se agravează în timpul verii. Poate fi chiar semnul unor boli grave.
Acestea sunt cele două cauze care duc la apariția ridurilor. Contrar așteptărilor, nicio cauză nu este legată de bătrânețe.
Această afecțiune extrem de banală poate reprezenta un risc crescut pentru cancer.
Aceasta este vârsta la care îmbătrânim cel mai repede. Schimbările sunt extrem de bruște și vizibile.
Dacă observi ASTA la părul tău, mergi la medic. 5 probleme medicale pe care le-ai putea avea.
Această vitamină regenerează pielea și te face să arăți cu 10 ani mai tânără!
De ce ai senzația că te strânge pielea după ce ai stat în piscină sau în mare.
Medicii au descoperit cauza lupusului și totodată un tratament promițător care poate inversa boala.
Acestea sunt 8 dintre cele mai frecvente locuri pentru plăcile de psoriazis.