Monitoarele continue ale glicemiei au schimbat radical modul în care persoanele cu diabet de tip 1 își urmăresc boala: fără înțepături repetate în deget și cu alerte pe telefon. Chiar și așa au o limită mai puțin cunoscută.
Monitorul continuu de glucoză nu măsoară la nesfârșit: fiecare senzor are un interval în care poate face măsurători.
Când glicemia depășește limita senzorului, se pierde precizia asupra valorii exacte: dispozitivul poate arăta că nivelul este extrem de ridicat sau de scăzut, dar nu și cu cât a fost depășit pragul.
Problema este foarte frecventă: între 93,5% și 100% dintre participanții celor patru studii analizate au atins cel puțin o dată una dintre limitele de măsurare.
Vestea bună: limitarea nu pare să afecteze semnificativ principalii indicatori folosiți de medici pentru evaluarea controlului diabetului, precum glicemia medie, variabilitatea glicemiei și timpul petrecut în intervalul-țintă.
În urmă cu mai mulți ani, pentru multe persoane cu diabet, monitorizarea glicemiei însemna un ritual repetat de-a lungul zilei: o înțepătură în deget, o picătură de sânge și o valoare afișată pe glucometru.
Monitoarele continue de glucoză au schimbat această rutină.
Dispozitivele sunt senzori mici, purtați de obicei pe braț, care urmăresc nivelul glucozei la intervale de câteva minute și transmit informațiile către un receptor sau către o aplicație de smartphone.
Pentru o persoană cu diabet de tip 1, diferența poate fi uriașă. În loc să vadă doar câteva „fotografii” ale glicemiei în timpul zilei, utilizatorul poate urmări o adevărată filmare a evoluției glicemiei.
Poate observa ce se întâmplă după o masă, cum reacționează organismul la efort fizic, ce efect are insulina sau cum se modifică glicemia în timpul somnului.
Mai mult, unele sisteme pot transmite alerte atunci când valorile cresc prea mult sau scad prea mult.
Dar, chiar și această tehnologie are o limită.
Oricât de sofisticat ar fi un dispozitiv medical, el nu poate măsura orice valoare posibilă.
Monitoarele continue de glucoză funcționează într-un anumit interval de măsurare. Dacă nivelul glucozei ajunge dincolo de limita superioară sau inferioară a acestui interval, senzorul poate confirma că valoarea este extremă, dar nu mai poate spune cu exactitate unde se află.
Imaginează-ți un termometru de bucătărie care poate măsura temperaturi doar până la 100 de grade Celsius.
Dacă îl introduci într-un cuptor încălzit la 120 de grade, îți poate arăta că temperatura este de cel puțin 100 de grade. Dar nu îți poate spune dacă sunt 120, 150 sau 180 de grade.
Același principiu se aplică și în cazul glicemiei.
Când valoarea depășește limita superioară a senzorului, dispozitivul poate indica o glicemie extrem de ridicată, însă utilizatorul nu mai poate afla din acea citire cât de mult a fost depășit pragul.
Acesta este „punctul orb” identificat de cercetători.
Pentru a afla cât de frecvent apare această problemă, cercetătorii au analizat aproape 47 de milioane de citiri provenite de la monitoare continue de glucoză.
Datele au aparținut unui număr de 948 de persoane cu diabet de tip 1, participante la patru studii clinice internaționale de amploare, conform Medical Xpress.
Rezultatul a fost surprinzător prin frecvența fenomenului.
Între 93,5% și 100% dintre participanții celor patru studii au înregistrat cel puțin o valoare care a atins limita superioară sau inferioară de măsurare a senzorului.
Cu alte cuvinte, pentru persoanele care folosesc astfel de dispozitive o perioadă suficient de lungă, atingerea limitei de măsurare nu este un eveniment rar.
Problema a fost deosebit de evidentă în cazul valorilor ridicate ale glucozei.
În trei dintre cele patru studii, mai mult de o treime dintre episoadele care au atins limita superioară au rămas acolo cel puțin o oră.
Iar unele episoade au durat considerabil mai mult.
Cel mai lung episod înregistrat la un participant tipic s-a întins pe o perioadă de aproximativ două până la trei ore.
În tot acest timp, monitorul putea confirma că glicemia era extrem de ridicată. Ceea ce nu mai putea face era să diferențieze între o valoare puțin peste limita sa și una mult mai mare.
Asta înseamnă că două persoane ar putea primi o indicație similară din partea senzorului, deși valorile reale ale glicemiei lor ar putea fi foarte diferite.
Cercetătorii au observat și că fenomenul nu apare în mod uniform la toate persoanele.
Participanții mai tineri au atins mai frecvent limita superioară de măsurare decât adulții mai în vârstă.
Observația se potrivește cu ceea ce se știe deja despre dificultățile controlului glicemiei în perioada adolescenței, când schimbările hormonale, stilul de viață și respectarea tratamentului pot face gestionarea diabetului mai complicată.
Un alt factor important a fost HbA1c.
Hemoglobina glicozilată, cunoscută drept HbA1c, oferă o imagine a nivelului mediu al glicemiei din ultimele aproximativ două-trei luni.
Cercetarea a arătat că persoanele cu niveluri mai ridicate ale HbA1c aveau o probabilitate mai mare de a ajunge la limitele de măsurare ale senzorului.
Practic, tocmai persoanele care întâmpină deja cele mai mari dificultăți în menținerea glicemiei în limitele recomandate sunt și cele care se lovesc mai frecvent de această limitare tehnologică.
Nu.
Și acesta este unul dintre cele mai importante mesaje ale cercetării.
Descoperirea nu înseamnă că monitoarele continue de glucoză sunt inutile sau că datele lor sunt, în general, nesigure.
Cercetătorii au comparat valorile furnizate de senzor cu măsurători simultane obținute prin înțeparea degetului.
Chiar și în situațiile în care senzorii ajungeau în mod repetat la limitele lor de măsurare, principalii indicatori utilizați în practica medicală au rămas remarcabil de fiabili.
Printre aceștia se numără:
glicemia medie;
variabilitatea glicemiei;
timpul petrecut în intervalul-țintă, adică proporția de timp în care glicemia se află în intervalul considerat adecvat.
Acești indicatori nu au fost afectați semnificativ de atingerea limitelor de măsurare.
De ce nu „strică” aceste episoade extreme imaginea generală oferită de monitor?
Explicația este relativ simplă.
Chiar și la persoanele care ating frecvent limitele senzorului, majoritatea valorilor înregistrate se află în continuare în intervalul măsurabil.
Astfel, atunci când sunt calculate valorile medii și ceilalți indicatori utilizați pentru evaluarea controlului diabetului, câteva episoade extreme nu schimbă semnificativ rezultatul general.
Problema apare în altă parte.
Se pierde informația despre ceea ce se întâmplă exact în timpul celor mai extreme episoade.
Senzorul poate spune: „glicemia este foarte mare”.
Dar nu poate spune întotdeauna: „este X mg/dL” atunci când valoarea depășește limita tehnică a dispozitivului.
Această diferență poate părea mică la prima vedere, dar cercetătorii consideră că ea merită recunoscută.
O altă problemă identificată este modul în care sunt prezentate datele.
Aplicațiile pentru smartphone și platformele web care colectează și sintetizează informațiile de la monitoarele continue de glucoză oferă numeroase grafice și statistici.
Totuși, ele nu precizează în mod explicit, în mod obișnuit, cât de des senzorul a atins limita de măsurare, cât timp a rămas acolo și cât de relevant a fost acest lucru pentru utilizator.
Cercetătorii consideră că o astfel de informație ar putea fi introdusă relativ ușor în programele existente.
De exemplu, un raport ar putea indica faptul că senzorul a atins limita superioară de măsurare de un anumit număr de ori și că unele dintre aceste episoade au durat mai mult de o oră.
Pentru medici, aceste informații ar putea oferi un context suplimentar atunci când analizează datele unui pacient.
Pentru cercetători, ar putea ajuta la identificarea persoanelor pentru care această limitare a tehnologiei este deosebit de importantă.
Monitoarele continue de glucoză rămân unul dintre cele mai importante progrese din îngrijirea diabetului.
Ele au redus dependența de măsurătorile repetate prin înțeparea degetului pentru multe persoane și au făcut posibilă observarea unor tipare care înainte erau mult mai greu de identificat.
Dar tocmai pentru că aceste dispozitive sunt folosite din ce în ce mai mult, este important să fie înțelese și limitele lor.
Un monitor nu poate măsura mai mult decât îi permite intervalul său tehnic.
Când glicemia rămâne în acel interval, senzorul poate oferi o imagine extrem de bogată asupra evoluției sale. Când valoarea trece de limita aparatului, imaginea devine însă mai puțin precisă.
Cercetătorii subliniază că această observație nu ar trebui să descurajeze persoanele cu diabet să utilizeze monitorizarea continuă.
Dimpotrivă, înțelegerea modului în care funcționează tehnologia poate ajuta utilizatorii și medicii să interpreteze mai corect informațiile.
În fond, un instrument medical nu devine mai puțin valoros atunci când îi sunt cunoscute limitele. Devine mai util.
Iar următorul pas ar putea fi unul aparent mic, dar important: aplicațiile să spună nu doar care este valoarea glicemiei, ci și când senzorul nu mai poate spune cu exactitate cât de mare sau cât de mică este aceasta.
Cercetătorii descoperă noi indicii privind durerea nervoasă provocată de diabet.
Tratamentul diabeticilor, schimbat total. Milioane de diabetici vor rămâne fără tratament.
Medicii, îndemnați să regândească tratamentele pentru diabet. 40% dintre pacienți își pun sănătatea în pericol
Acest tip de diabet îl poți avea și nici măcar să nu știi. Îți macină creierul și provoacă Alzheimer.
Aceste cinci semne ale diabetului apar în faza de debut a bolii. Sunt semne minore, dar esențiale.