Diabet de tip 5: recunoscut oficial! Pancreasul tău poate fi prea mic și nici nu știai
Diabetul de tip 5 tocmai a fost recunoscut oficial! Milioane de oameni afectați fără să știe – iată ce trebuie să afli chiar acum!
Metformina este tratament de primă linie pentru majoritatea cazurilor de diabet de tip 2 și unul dintre cele mai frecvent prescrise medicamente din întreaga lume, milioane de persoane folosindu-l pentru a-și optimiza nivelul glicemiei.
Un nou studiu analitic, efectuat timp de șase ani pe baza datelor de la 1.037 australieni (cu vârsta cuprinsă între 70 și 90 de ani la momentul inițial) incluși în Studiul de memorie și îmbătrânire din Sydney, a dezvăluit un efect suplimentar benefic al metforminei: persoanele cu diabet zaharat de tip 2 care au în tratament acest medicament au un declin cognitiv mai lent și rate mai mici de demență decât pacienții care nu au acest medicament inclus în tratament.
Constatările cercetătorilor australieni oferă o nouă speranță pentru un mijloc de reducere a riscului de demență la persoanele cu diabet zaharat de tip 2 și, potențial, la cei fără diabet, al căror număr se ridică, la nivel mondial, la aproape 47 de milioane de oameni.
Studiul a fost condus de cercetătorii de la Institutul de cercetare medicală Garvan și Centrul pentru îmbătrânirea sănătoasă a creierului (CHeBA), UNSW, Sydney, și a fost publicat în Journal Diabetes Care (link direct studiu).
„Am dezvăluit noul potențial promițător al unui medicament sigur și utilizat deja pe scară largă, care ar putea schimba viața pacienților cu risc de demență, dar și pe cea a familiilor lor. Pentru cei cu diabet zaharat de tip 2, metformina ar putea adăuga ceva suplimentar la scăderea standard a glucozei în îngrijirea diabetului: un beneficiu pentru sănătatea cognitivă”, a arătat autorul principal, profesorul Katherine Samaras, lider de cercetare privind îmbătrânirea sănătoasă la Institutul Garvan și endocrinolog la St Vincent's Hospital din Sydney.
Diabetul de tip 2 apare atunci când organismul nu mai poate produce suficientă insulină pentru a-și satisface nevoile, lăsând persoanele afectate în imposibilitatea de a menține nivelul glicemiei într-un interval normal. Acest lucru poate duce la complicații de sănătate pe termen lung, inclusiv la declin cognitiv și demență.
„Pe măsură ce îmbătrânesc, persoanele care trăiesc cu diabet zaharat de tip 2 prezintă un risc uimitor de 60% de a dezvolta demență, o afecțiune devastatoare care afectează gândirea, comportamentul, capacitatea de a îndeplini sarcinile de zi cu zi și capacitatea de a menține independența. Asta are un uriaș impac personal, familial, economic și socieal”, spune profesorul Samaras.
Rezultatele studiului au arătat că persoanele cu diabet de tip 2 care au luat metformină au avut un declin cognitiv semnificativ mai lent și un risc mai mic de demență comparativ cu cei care nu au luat medicamentul. În mod remarcabil, la cei cu diabet de tip 2 care au luat metformină, nu a existat nicio diferență în rata de scădere a funcției cognitive pe parcursul a 6 ani comparativ cu cei fără diabet!
Metformina este utilizată pentru tratarea diabetului de tip 2 de 60 de ani. Funcționează prin reducerea cantității de glucoză eliberată din ficat în fluxul sanguin și permite celulelor corpului să răspundă mai bine la nivelul glicemiei.
Diabetul de tip 5 tocmai a fost recunoscut oficial! Milioane de oameni afectați fără să știe – iată ce trebuie să afli chiar acum!
Acest simptom banal care apare noaptea poate fi un semn al diabetului. Nu este vorba de urinarea nocturnă.
Aceasta este cea mai mare greșeală pe care o facem când mâncăm, iar consecințele sunt însemnate.
Acestea sunt cele mai importante semne ale glicemiei mărite, dacă ai peste 50 de ani.
Mănânci emoțional fără să știi? Care este adevărata cauză din spatele kilogramelor în plus.
Tratamentul diabeticilor, schimbat total. Milioane de diabetici vor rămâne fără tratament.
De ce îți crește burta după 40 de ani, chiar dacă mănânci sănătos. Nu este vorba de fluctuațiile hormonale.
Acest aliment scade glicemia și ajută la gestionarea diabetului.
Alimentul neașteptat care poate preveni diabetul. Reglează controlului zahărului din sânge, reducând astfel riscul de a dezvolta diabet.
Acesta este cel mai rău lucru cu care se confruntă diabeticii. Le dereglează glicemia chiar și când este administrat tratamentul.
Aceste două semne care apar dimineața pot indica prezența diabetului. Sunt mai mult decât banale.
Acest tip de diabet îl poți avea și nici măcar să nu știi. Îți macină creierul și provoacă Alzheimer.
Aceste două minerale sunt esențiale pentru a gestiona diabetul. Scad nivelul glicemiei.
Cafeaua are un impact important asupra colesterolului. Cum trebuie să o prepari pentru a scădea colesterolul "rău".