Alimentul care poate cauza gaze. Compusul care afectează digestia
Acest aliment sănătos poate provoca gaze. Îți afectează digestia și balonează.
Iga Swiatek, liderul mondial al tenisului feminin, a fost nevoită să se retragă chiar înaintea semifinalei de la Bad Homburg (Germania), din cauza unor probleme medicale.
Vestea a fost primită cu îngrijorare de fanii sportivei din Polonia, dar și de iubitorii tenisului, deoarece luni începe cel de-al treilea turneu de Grand Slam al anului, cel de la Wimbledon. Cel mai bun parcurs al polonezei, la această competiție, a fost anul trecut, când a ajuns în turul al treilea, unde a fost învinsă de franțuzoaica Alize Cornet, care a întrerupt șirul de 37 de victorii consecutive.
Pentru Iga Swiatek este prima dată când abandonează un meci înainte de start, sportiva acuzând probleme la stomac și febră.
”Îmi pare atât de rău, dar trebuie să mă retrag din meci astăzi. Am avut o noapte fără odihnă din cauza unei febre și probabil a unei toxiinfecții alimentare.
Nu pot să joc astăzi și trebuie să am grijă de mine. Sper să fiu bine în curând. Susținerea voastră în Bad Homburg a fost incredibilă, mulțumesc”, a declarat Iga Swiatek, potrivit Eurosport.
Toxiinfecția alimentară apare atunci când o persoană consumă alimente sau băuturi contaminate cu:
- bacterii
- virusuri
- paraziți
- toxine
- substanțe chimice
- mucegaiuri.
Cele mai multe tipuri de toxiinfecții alimentare pot fi cauzate de bacterii, paraziți sau virusuri, agenți patogeni care se pot găsi pe aproape toate alimentele pe care le consumăm.
Cea mai frecventă cauză a toxiinfecțiilor alimentare este contaminarea cu bacterii:
- coli, în special E. coli producătoare de toxina Shiga
- Listeria monocytogenes
- Salmonella
- Campylobacter
- Clostridium botulinum
- Staphylococcus aureus
- Shigella
- Vibrio vulnificus.
Cele mai frecvente simptome includ:
- indigestia
- durerea abdominală
- greața
- vărsături
- diareea.
Simptomele dispar, de regulă, după câteva zile, însă există cazuri în care toxiinfecția alimentară poate avea consecințe grave asupra sănătății, mai ales dacă vorbim de copiii mici sau de persoane cu o sănătate deja precară, arată Mayo Clinic.
Diagnosticarea toxiinfecției alimentare se face în baza unui examen fizic și pe o analiză a condițiilor care ar putea duce la vărsături, diaree și alte simptome.
Astfel, furnizorul de servicii medicale, prin întrebările sale, va acoperi:
- simptomele
- istoricul medical și al alimentelor/băuturilor consumate recent
- simptomele persoanelor cu care v-ați aflat la masă
- modificările recente ale medicației
- călătorii recente.
De asemenea se poate solicita o serie de analize care să cuprindă:
- teste cu probe de scaun
- teste de sânge.
În ceea ce privește tratamentul toxiinfecției alimentare, acesta depinde de cauza care a dus la problemele digestive, dar și de severitatea simptomelor.
În cele mai multe dintre cazuri hidratarea este de ajuns.
De altfel, pe primul loc în ceea ce privește remedierea situației se află chiar hidratarea, care este recomandată să se facă cu apă cu săruri minerale pentru a reechilibra balanța electrolitică a corpului.
În cazul toxiinfecțiilor de natură bacteriană, medicul poate recomanda antibiotice, în timp ce pentru toxiinfecțiile de natură parazitară va fi nevoie de tratament antiparazitar.
Deshidratarea este cea mai frecventă complicație pe care o prezintă toxiinfecția alimentară.
Alte complicații ale toxiinfecției alimentare includ:
- avort spontan sau copil mort la naștere
- leziuni ale creierului
- artrita
- afectarea rinichilor
- deces.
Acest aliment sănătos poate provoca gaze. Îți afectează digestia și balonează.
Acest tip de cancer se poate moșteni. Primele două generații sunt cele mai afectate.
Acesta este semnul banal al unui cancer devastator care apare în ochi.
Aceste trei semen care apar pe piele pot indica boala ficatului gras.
Cel mai simplu truc pentru a scăpa de balonare în 10 minute. De ce trebuie să ții cont.
Administrarea pe termen lung a medicamentelor pentru refluxul acid poate duce la cancer.
Acesta este gardianul ficatului și îl protejează de celulele canceroase. Face scut în jurul ficatului.
Acest aliment sănătos duce la CANCER. Medicii au constatat o explozie a cazurilor de cancer, iar acest aliment este incriminat.
Acest aliment considerat sănătos duce, de fapt, la declanșarea cancerului.
De ce unii consumatori de alcool suferă leziuni hepatice grave, iar alții nu? Ce se petrece, de fapt în ficat.
Acest tip de cancer este din ce în ce mai agresiv. Ocupă locul 2 în Europa.