Alzheimer, debut silențios. Biomarkerii bolii apar de la 24 de ani
Vârsta la care apar primele semne ale bolii Alzheimer. E șocant! E mult mai devreme decât credeai.
Creier, zone. „Care zone ale creierului sunt responsabile de această percepție a atingerii, este totuși în mare parte necunoscut", afirmă dr. Privatdozent Burkhard Pleger, neurolog la Berufsgenossenschaftlichen Kliniken Bergmannsheil din Bochum și coautor al unui studiu pe această temă.
Ca să răspundă la această întrebare, el și colegii săi din Leipzig au examinat creierul a 70 de pacienți folosind imagistica prin rezonanță magnetică structurală (RMN). Ca urmare a unei accidentări sau a unui accident vascular cerebral, participanții au suferit de o percepție tulburată a corpului, cum ar fi hipoestezia - o afecțiune în care presiunea și percepția tactilă a pielii sunt afectate. Persoanele care au suferit astfel de pagube - numite leziuni - în creier sunt un grup deosebit de important de pacienți pentru specialiștii în Neuroștiințe. Prin compararea locației leziunilor din creier și a simptomelor pacienților între ele, cercetătorii pot trage concluzii cu privire la funcția zonelor individuale ale creierului, arată sciencedaily.
În cercetarea nemților, oamenii de știință au putut demonstra că nu numai cortexul somato-senzorial este implicat în percepția atingerii, ci și părți ale cortexului prefrontal și lobului parietal posterior - regiuni ale creierului care sunt cunoscute ca fiind esențiale pentru concentrarea atenției și conștientizarea corpului. „Studiul arată că rețeaua creierului responsabilă cu percepția contactului cu pielea este mult mai complexă decât se credea anterior", spune Pleger.
Studiul, AICI.
Vârsta la care apar primele semne ale bolii Alzheimer. E șocant! E mult mai devreme decât credeai.
Obiceiul care triplează riscul de moarte. Îți fură ani de viață.
Alimentul care duce la Parkinson. Topește creierul.
COVID a generat complicații pe termen lung, iar efectele se văd și în prezent. Apar la 88% din persoanele care au avut COVID.
De ce ne e poftă de ceva dulce. Ce semnal transmite, de fapt, creierul.
Boala Alzheimer, depistată cu ani înainte de apariția simptomelor. Tehnica, disponibilă în SUA. Când va fi disponibilă și în Europa.
Semnul simplu care indică revenirea din comă. Ce se întâmplă în creierul pacienților. Care este semnalul cheie.
Acesta este cel mai rău lucru pe care îl faci imediat ce te trezești și îți macină sănătatea.
Acest lucru îți devastează creierul, iar dacă locuiești în zona ASTA, ești cel mai expus.
Acești 10 factori cresc riscul de AVC și contribuie la gravitatea acestuia.
Un semnal neobișnuit care ar putea indica o tumoră cerebrală. Testul simplu al bătăilor din palme.
Noi descoperiri privind riscul de Parkinson prin pierderea auzului. Cu fiecare 10 decibeli pierduți, riscul de Parkinson crește cu 57%
Evenimentul care îți degradează vasele de sânge din creier. Crește semnificativ riscul de demență. Perturbă fluxul sanguin din creier.
Creierul este afectat după pensionare. Ce trebuie să faci pentru a-ți păstra funcția cognitivă.
Ce se întâmplă în creier când îți amintești de ceva. Detaliul major pe care nu ți l-a spus nimeni.
Cum se schimbă mintea vârstnicilor odată cu demența. Lucrul trecut cu vederea pe care nu îl mai pot stăpâni.