Demența, boala ignorată. De ce pacienții așteaptă ani întregi un diagnostic

Durata medie până la diagnosticarea demenței (TTD – time to diagnosis) este de aproximativ 3,5 ani, potrivit unei meta-analize recente publicate pe 27 iulie în International Journal of Geriatric Psychiatry. Studiul arată că pacienții tineri și cei cu demență frontotemporală sau Alzheimer cu debut precoce primesc diagnosticul chiar mai târziu.

Analiza a inclus date din 13 studii de cohortă, totalizând peste 30.000 de pacienți cu vârste la debut între 54 și 93 de ani. TTD a fost definit ca intervalul dintre apariția primelor simptome, identificate de familie sau pacient, și stabilirea diagnosticului final.

Rezultatele studiului

TTD mediu general: 3,5 ani (95% CI, 2,7–4,3)

TTD în demența cu debut precoce: 4,1 ani (95% CI, 3,4–4,9)

TTD în Alzheimer cu debut precoce: 4,0 ani (95% CI, 2,7–5,2)

TTD în demența frontotemporală: 4,7 ani (95% CI, 3,0–6,4)

TTD în demența cu debut tardiv: 2,9 ani (95% CI, 2,6–3,2)

"Diagnosticarea la timp rămâne o provocare globală"

"Diagnosticarea la timp a demenței rămâne o provocare majoră la nivel global, influențată de un set complex de factori, iar strategii specifice în domeniul sănătății sunt urgent necesare pentru a o îmbunătăți. Formarea medicilor este esențială pentru a îmbunătăți recunoașterea precoce și trimiterea rapidă, alături de accesul la intervenții timpurii și suport individualizat, astfel încât persoanele cu demență și familiile lor să primească ajutorul necesar", a declarat Vasiliki Orgeta, PhD, coordonatorul studiului și profesor în cadrul Division of Psychiatry, University College London.

Limitările cercetării

Autorii atrag atenția că definițiile TTD au variat între studii, fiind folosite metode diferite pentru identificarea momentului apariției primelor simptome. De asemenea:

• nu au fost analizați factorii care influențează TTD;
• pacienții cu forme severe ar fi putut să nu își amintească exact debutul simptomelor, ceea ce poate introduce un bias de memorie;
• rezultatele nu sunt aplicabile țărilor cu venituri mici sau medii, unde accesul la servicii medicale este diferit.