10 factori care cresc riscul de AVC. Contribuie și la severitatea acestuia
Acești 10 factori cresc riscul de AVC și contribuie la gravitatea acestuia.
O nouă cercetare de amploare atrage atenția asupra riscurilor pe termen lung ale medicamentelor folosite frecvent pentru reflux gastric. Studiul arată că persoanele care iau inhibitori ai pompei de protoni (IPP) pentru o perioadă mai mare de 4,4 ani au un risc cu 33% mai mare de a dezvolta demență.
Deși cercetarea nu demonstrează o relație directă de cauzalitate între aceste medicamente și pierderile de memorie, rezultatele ridică semne de întrebare privind utilizarea îndelungată a IPP, medicamente deja asociate în alte studii cu accidente vasculare cerebrale, fracturi și boli renale.
Inhibitorii pompei de protoni (IPP) sunt prescriși pentru reducerea acidității gastrice, fiind folosiți frecvent în cazuri de reflux acid sau boală de reflux gastroesofagian (GERD). Aceștia acționează prin blocarea enzimelor din mucoasa stomacului care produc acid.
Studiul, publicat în revista Neurology a Academiei Americane de Neurologie, a urmărit 5.712 adulți de peste 45 de ani, fără diagnostic de demență la începutul cercetării. Participanții au fost monitorizați prin interviuri și apeluri anuale, iar aproximativ un sfert dintre ei-1.490 de persoane-au folosit IPP.
Cei analizați au fost împărțiți în patru grupuri: fără utilizare, utilizare până la 2,8 ani, între 2,8 și 4,4 ani și peste 4,4 ani. După o perioadă medie de urmărire de 5,5 ani, 585 de participanți au fost diagnosticați cu demență.
"Inhibitorii pompei de protoni sunt un instrument util pentru controlul refluxului acid, însă utilizarea pe termen lung a fost asociată, în studii anterioare, cu un risc mai mare de accident vascular cerebral, fracturi osoase și boală renală cronică.
Totuși, unii oameni iau aceste medicamente în mod regulat, așa că am examinat dacă există o legătură cu un risc mai mare de demență. Nu am identificat o asociere în cazul utilizării pe termen scurt, însă am constatat un risc mai ridicat de demență în cazul utilizării prelungite", a declarat autoarea studiului, dr. Kamakshi Lakshminarayan, de la Universitatea din Minnesota, membră a Academiei Americane de Neurologie, potrivit SciTechDaily.
Rezultatele au arătat că, dintre persoanele care nu au luat IPP, 19 au dezvoltat demență la fiecare 1.000 de ani de persoană (o unitate statistică ce combină numărul participanților și durata de monitorizare). În schimb, la cei care au luat medicamentele mai mult de 4,4 ani, rata a crescut la 24 de cazuri la 1.000 de ani de persoană.
Chiar și după ajustarea pentru vârstă, sex, rasă și probleme de sănătate precum hipertensiunea sau diabetul, utilizarea IPP timp de peste 4,4 ani a fost asociată cu un risc cu 33% mai mare de demență față de cei care nu au luat deloc aceste medicamente.
Cercetătorii subliniază că este nevoie de studii suplimentare pentru a confirma această asociere și pentru a înțelege mai bine mecanismele implicate.
"Mai sunt necesare cercetări pentru a confirma rezultatele și pentru a explora motivele posibilei legături între utilizarea pe termen lung a inhibitorilor pompei de protoni și un risc mai mare de demență”, a precizat dr. Lakshminarayan.
Aceasta a amintit și de alte metode de gestionare a refluxului acid, precum utilizarea antiacidelor, menținerea unei greutăți sănătoase, evitarea meselor târzii și a anumitor alimente. Cu toate acestea, a avertizat că "aceste metode nu funcționează la fel pentru toată lumea” și a subliniat că pacienții trebuie să discute cu medicii înainte de a întrerupe tratamentul.
"Este important ca persoanele care iau aceste medicamente să discute cu medicul înainte de a face schimbări, deoarece oprirea bruscă a tratamentului poate duce la agravarea simptomelor”, a mai precizat dr. Lakshminarayan.
O limitare a cercetării este faptul că utilizarea medicamentelor a fost raportată o dată pe an, ceea ce a necesitat estimări între perioadele de raportare. Astfel, dacă pacienții au întrerupt și reluat tratamentul între interviuri, datele ar putea să nu reflecte cu exactitate durata reală de utilizare.
De asemenea, studiul nu a inclus variantele fără prescripție medicală ale acestor medicamente, o categorie frecvent utilizată la nivel global.
Acești 10 factori cresc riscul de AVC și contribuie la gravitatea acestuia.
Ciupercile care ameliorează simptomele bolii Parkinson. Arată îmbunătățiri neașteptate în starea pacienților.
Ce se întâmplă în creier dacă te trezești devreme. Un neurolog trage un semnal de alarmă.
Ce se întâmplă cu vârstnicii. Linia fină care le protejează creierul și le oferă un "scut cognitiv" împotriva declinului mental.
O simplă fotografie a ochilor poate detecta Alzheimer cu 10 ani înainte. Descoperirea care schimbă totul!
Acesta este considerat, de fapt, a fi primul semn al bolii Alzheimer. Apare cu ani de zile înainte de pierderea memoriei.
Ce trebuie să faci după un AVC. Crește semnificativ șansele de recuperare.
Un test rapid de 15 minute ar putea îmbunătăți șansele pacienților cu AVC de a evita leziunile cerebrale.
Acesta este primul semn al bolii Parkinson. Apare cu cel puțin 10 ani înaintea tremorului.
Creierul este afectat după pensionare. Ce trebuie să faci pentru a-ți păstra funcția cognitivă.
Obiceiul relaxant care poate provoca AVC. Ce să nu mai faci niciodată.
Acest obicei zilnic, imposibil de evitat, este un factor declanșator pentru AVC, iar cele mai expuse sunt femeile.
Medicamentul care este prescris frecvent persoanelor cu demență afectează mai rău creierul și accelerează declinul cognitiv.
Această terapie ameliorează semnificativ simptomele pacienților cu Alzheimer. Medicii susțin că toți pacienții văd efecte benefice.
Aceste lucruri simple îți protejează creierul de demență și AVC. În plus, întârzie îmbătrânirea cerebrală.
Aceste medicamente extrem de frecvent utilizate sunt asociate cu un risc crescut de demență.
Acest semn banal îți arată dacă vei face demență. Dacă vezi ASTA, creierul tău este afectat.