Lucrul care îți distruge creierul. Îl faci imediat ce deschizi ochii
Lucrul care îți distruge creierul. Îl faci imediat ce deschizi ochii. Și nu, nu este vorba de butonatul telefonului.
Realegerea în funcția de președinte al Federației Europene a Societăților de Neuroreabilitare, pentru un nou mandat de doi ani, a Prof Dr Dafin Mureșanu a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul celei de a – VI-a ediții a Congresului EFNR care s-a derulat la Berlin, în format hibrid și a reunit peste 1.000 de participanți din 55 de țări.
„Acordarea unui nou mandat în funcția de președinte de către membri EFNR mă onorează și în același timp mă obligă , realegerea mea într-o poziție atât de importantă fiind rezultatul unei munci continue în echipă atât la nivel național, cât și internațional și vine ca o reconfirmare a valorii proiectelor inițiate și aflate în curs de implementare, iar la nivelul EFNR vom continua, prin același efort susținut de către întreaga echipă, să contribuim substanțial la dezvoltarea practicii, educației și cercetării în domeniul neuroreabilitării cu scopul final de a valida noi intervenții terapeutice pacienților noștri. Aceste intervenții sunt menite să acopere dimensiunile fizică, cognitivă și emoțională” a declarat președintele The European Federation of NeuroRehabilitation Societies, Prof. Dr. Dafin Mureșanu.
Din poziția de președinte al EFNR Prof.Dr. Dafin Mureșanu a coordonat, împreună cu Prof.Dr Volker Homberg, președintele ales al WFNR (World Federation for NeuroRehabilitation) și vicepreședinte al EFNR, întregul pachet de programe educaționale la nivel european în ceea ce privește strategia de dezvoltare a modulelor ce vizează neuroreabilitarea, de la cercetarea fundamentală și până la implementarea soluțiilor inovative în practica clinică.
Prof. Dr. Dafin Mureșanu este în prezent directorul Departamentului de Neuroștiințe din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca, membru corespondent al Academiei Române, membru titular al Academiei de Științe Medicale din România și președinte al Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității.
EFNR este o organizație științifică internațională nonprofit dedicată cercetării, educației, schimburilor intelectuale, activităților de advocacy și filantropice în domeniul medical al neuroreabilitării și al ariilor de expertiză conexe. Având sediul permanent la Viena, EFNR are în componența sa membri din toate țările Uniunii Europene, la care se adaugă și alți specialiști și cercetători științifici în domeniul neurologiei din întreaga lume.
Lucrul care îți distruge creierul. Îl faci imediat ce deschizi ochii. Și nu, nu este vorba de butonatul telefonului.
Obiceiul sănătos care dublează riscul de demență. Persoanele care au o anumită vârstă sunt cele mai expuse.
Cum o boală comună poate fi confundată cu demența. Semnele care dau de gândit. La ce să fii atent.
Noi descoperiri privind riscul de Parkinson prin pierderea auzului. Cu fiecare 10 decibeli pierduți, riscul de Parkinson crește cu 57%
Această terapie ameliorează semnificativ simptomele pacienților cu Alzheimer. Medicii susțin că toți pacienții văd efecte benefice.
Obiceiul relaxant care poate provoca AVC. Ce să nu mai faci niciodată.
Ce se întâmplă în creier după 40 de ani. Schimbările sunt ireversibile și cu impact major.
Alimentul care duce la Parkinson. Topește creierul.
Ce trebuie să știi dacă ai avut AVC. Detaliul care arată că ai mari probleme neurologice.
Boala Alzheimer este legată de creier. Acum, medicii vin cu o nouă ipoteză care schimbă tot ce se știa despre boala care macină creierul.
Simptomul repetitiv care poate fi un semn de demență. Apare cu ani înainte de pierderea memoriei.
Lipsa acestei vitamine îți afectează grav creierul. Duce la tulburări neurologice. Crește inflamația creierului.
Acesta este considerat, de fapt, a fi primul semn al bolii Alzheimer. Apare cu ani de zile înainte de pierderea memoriei.
Un semnal neobișnuit care ar putea indica o tumoră cerebrală. Testul simplu al bătăilor din palme.