Stereotaxia, ce este această tehnică și în ce tipuri de cancer se folosește

Dr Cristina Iftode, Sanador. Foto: DC Medical

”Stereotaxia este o tehnică de radioterapie prin care se erogă doze mari, mult mai mari, decât în radioterapia convențională, în puține ședințe de radioterapie”, explică medicul Cristina Iftode, specialist în Radioterapie cu competențe în radiochirurgie și stereotaxie, coordonator pentru stereotaxie la Centrul Oncologic SANADOR. Această tehnică se aplică, de regulă, într-o singură ședință până la 6 ședințe.

”Vorbim de una-două săptămâni de tratament. Ședința, ca durată, nu diferă foarte mult de tratamentul obișnuit. Nu depășim, de obicei, 15-20 de minute per ședință. Tratament foarte țintit, precis”, subliniază medicul Cristina Iftode. Neinvazivitatea tratamentului e o altă caracteristică a acestei tehnici, în sensul că pacientul nu simte absolut nimic în timpul tratamentului. ”Nu necesită o anestezie sau vreo procedură dureroasă pentru pacient”, adaugă medicul citat.

Stereotaxia se folosește în mai multe tipuri de cancer.

”Cel mai frecvent utilizăm în cazul metastazelor cerebrale, dar nu numai al metastazelor. O putem utiliza și în cazul meningioamelor de mici dimensiuni, a malformațiilor artero-venoase, neurinoame, iar dacă ieși din sfera cerebrală avem și mai multe indicații. La nivel pulmonar, în stadiile inițiale ale tumorii pulmonare, ale cancerului pulmonar, dar și la nivelul metastazelor pulmonare. La nivelul ficatului poate fi utilizată, atât în cazul hepatocarcinomului, cât și al metastazelor hepatice. (n. r. cancerul de pancreas) Pancreasul este o tumoră pe care o putem aborda cu stereotaxie. Tumora prostatică. Foarte frecvent o utiliză în cazul metastazelor limfonodale, ganglionare și anume: atât la nivel mediastinal, abdominal, cât și pelvin. (n.r. cancer la glandele suprarenale) Glande suprarenale. (...)  Stereotaxia o utilizăm ca și tratament la nivel osos. Și metastazele osoase, într-o selecție riguroasă a pacienților pot fi abordate prin tratament stereotaxic, și chiar prin radiochirurgie. Un alt capitol foarte important al stereotaxiei ar fi iradierile. Și aici vorbim din sfera ORL, toracal, la nivel pulmonar, abdominal, pelvin, chiar când sunt recidive”.

Articole similare

Cancerul, diagnosticat tardiv

22 oct 2025, 17:19
Cancerul este diagnosticat cu întârziere, în cele mai multe cazuri. Mii de vieți ar putea fi salvate anual dacă cancerul ar fi depistat mai devreme.

Chimioterapia: de ce apar efectele secundare

18 feb 2026, 10:12
Chimioterapia declanșează un adevărat haos în organism. De la căderea severă a părului până la distrugerea sistemului imunitar, efectele secundare pot fi devastatoare.

Cancerul care ucide pe capete

24 ian 2026, 08:53
Acest tip de cancer decimează populația. A devenit cancerul cu cea mai ridicată mortalitate, iar medicii sunt îngrijorați.