Un simplu test de urină ar putea ajuta la evitarea biopsiilor inutile pentru cancerul de prostată
Noua tehnică de diagnosticare a cancerului de prostată. O evoluție promițătoare în lupta împotriva bolii.
Din păcate de fiecare dată când au probleme urinare, fie că e vorba de durere la urinare, usturime sau chiar atunci când când urinează cu sânge, mulți se gândesc că au o banală infecție urinară și că scapă rapid de ea dacă iau niște antibiotice după ureche sau după sfaturile unor binevoitori. Asta în loc să meargă la medicul urolog și să-și facă analizele cerute de acesta. „Este o mare eroare”, atrage atenția conf.dr. Marcian Manu, medic primar chirurgie urologică și Șeful Secției de Urologie de la Spitalul Clinic SANADOR. „Pentru că sub aceste semne și simptome se poate ascunde un cancer” care vă poate costa viața.
„Fiecare repede, când are o cistită, fuge la farmacie și îi recomandă farmacistul ceva, ia de la un cumnat, o vecină, dacă nu citește pe internet, întotdeauna ia mai mult decât trebuie și antiinflamatorii, și antiseptice, și i se dau și antibiotice la farmacie, uneori fără rețetă, pentru că există acest sistem de a primi 2-3 tablete, de urgență. Dar încă o dată repet, sunt prea multe farmacii, încât dacă iei de la fiecare îți poți face tratamentul de urgență luând de la fiecare câte 2 tablete. Și asta nu e bine. Pentru că un risc major, din punctul meu de vedere, este întârzierea diagnosticului și întârzierea tratamentului care este adecvat patologiei pe care o ai”, a detaliat specialistul.
El a dat și câteva exemple, EXCLUSIV la Interviurile DC Medical, unul mai periculos ca celălalt. Chirurgul urolog spune că cel mai des bagatelizată este prezența urinei în sânge, care poate ascunde o boală fatală.
„Cea mai importantă și cea mai gravă din punctul meu de vedere este hematuria (prezența urinei în sânge. n.r.), care poate semnifica ceva simplu sau ceva foarte grav. O simplă cistită se poate manifesta ca hematurie, o litiază care migrează, un calcul care se mișcă în rinichi sau în vezica urinară poate genera hematurie, și acestea sunt variantele simple ale hematuriei. Numai că urinarea cu sânge apare cel mai frecvent ca simptom în cancerele aparatului urinar! Adică e vorba de cancerele de rinichi, de cancere de căi urinare, de cancerul de vezică sau de cancerul prostatic. Toate acestea au frecvent ca semn major hematuria. Cum toată lumea vrea să se gândească la varianta simplă, fiecare când are această problemă zice „ei, n-am eu cancer! Am cistită!” Ei, asta e o mare eroare! Cine face diferența între ele? Nu o face nici farmacistul, nici medicul de familie! O face obligatoriu specialistul”, a subliniat conf.dr. Marcian Manu.
El spune că nici cistita, pe care aproape toate femeile o experimentează, dar pe care o pot face și bărbații, e la fel de periculosă. Culmea, chiar din exact același motiv: ai făcut-o o dată, i-a trecut. Ai făcut-o a doua oară, ți-a trecut. Dar dacă e de fapt un cancer?
„O altă situație sunt sindroamele de cistită, care sunt atât de răspândite, mai rare la bărbați, mult mai frecvente la femei. Nu înseamnă că, dacă ai făcut o cistită în 2020, cu Escherichia coli, și ai luat atunci un antibiotic care ți-a făcut bine, și ți-au rămas câteva tablete acasă, în 2021 dacă iar faci cistită trebuie să iei ce ți-a rămas din tabletele de anul trecut și să completezi de la farmacie. Din punctul meu de vedere este o mare eroare. Omul poate să aibă și chelie și bătături. Poate să aibă o cistită, dar poate să aibă și o tumoră vezicală. Am fost atât de multe cazuri, am descoperit tumori vezicale după luni și luni de zile de tratamente inutile cu antibiotice, uneori chiar recomandate de doctori, e rușinos să spun asta, dar așa se întâmplă, alteori prin acestă automedicație care, din punctul meu de vedere, de la un anumit nivel în sus devine realmente păguboasă și riscantă pentru viața ta”, a punctat medicul.
Cum se tratează fără bisturiu pietrele la rinichi și la vezică, dar și cum poți să-ți pierzi viața în câteva luni bând ceaiuri când tu ai cancer de prostată, aflați în video:
Noua tehnică de diagnosticare a cancerului de prostată. O evoluție promițătoare în lupta împotriva bolii.
Această infecție aparent banală a devenit rezistentă la tratamentul comun.
Factorii care influențează creșterea prostatei sunt controlabili. Prin acțiunile nostre putem preveni apariția adenomului de prostată.
Pietrele la rinichi sunt adesea percepute ca o afecțiune simplă, dar impactul lor biologic și social poate fi semnificativ.
Ce efect nociv are ciocolata pentru rinichii noștri. Ce trebuie să mănânci imediat după ce ai concumat ciocolată, pentru a nu avea probleme.
Afecțiunea agravată de sezonul rece vine la pachet cu dureri usturătoare. Poate afecta și rinichii.
De ce simți nevoia să urinezi când ajungi acasă. Afecțiunea este extrem de frecventă, dar iată de ce se întâmplă lucrul acesta.
Cistita este o afecțiune comună care afectează vezica urinară, adesea cauzând inflamație, iritație și disconfort.
Cancerul renal poate să aibă semne subtile, care pot fi ușor trecute cu vederea. Care este impactul hipertensiunii asupra rinichilor.
Incontinența urinară de efort, cea mai frecventă incontinență. Care sunt simptomele și din ce cauze apare.
Ce trebuie să știi despre urinarea din timpul nopții. Ce boală gravă poate să indice.
Există adesea simptome evidente ale acestui cancer, iar atunci când acestea se manifestă, sunt confundate cu alte afecțiuni mult mai simple.
Litiaza pe care o poți dezvolta dacă mănânci prea multe produse vegetale. Este boala pe care o dezvoltă veganii.