Două mituri despre vitamina C, demontate. Tot ce știai despre vitamina C este greșit?!
Două mituri demontate despre vitamina C. Ce rol are vitamina C în organism și care sunt alimentele care conțin vitamina C.
Majorarea cu rata inflației a bugetului pentru medicamente a fost aprobată în decembrie 2019 prin ordonanță de urgență, ca excepție, doar pentru trimestrul al 4-lea 2019. În 2020 bugetul trimestrial pentru medicamente este mai mic cu 4,57%, similar cu cel de la începutul lui 2019.
Fără o măsură urgentă privind creșterea constantă și graduală a bugetului medicamentelor, taxa clawback ar putea depăși în trimestrul I 2020 valoarea de 30%, ducând la adâncirea crizei medicamentelor și afectând în continuare pacienții români.
Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) face apel pentru luarea unei decizii responsabile şi în regim de urgență cu privire la bugetul de medicamente, care să acopere întregul an 2020. ARPIM subliniază că, în caz contrar, se estimează că taxa clawback va ajunge la o valoare de peste 32% în acest an, agravând limitarea accesului pacienților la medicamente. "Spre deosebire de alte taxe aplicabile în România, aceasta este o taxă pe cifra de afaceri, complet lipsită de predictibilitate și transparență, valoarea sa oscilând semnificativ de-a lungul timpului. Nicio altă industrie din România nu este supusă unei impozitări similare", se arată într-un comunicat ARPIM remis presei.
„Bugetul sănătății, incluzând şi bugetul alocat medicamentelor, trebuie privit ca o investiție, mai ales dacă luăm în calcul valoarea pe care medicamentele o aduc pe termen lung pacienților, sistemului de sănătate, societății. Indiferent de situația politică actuală cu care ne confruntăm, o decizie necesară și urgentă pentru pacienți este creșterea pentru 2020 a bugetului pentru medicamente, o măsură anunțată și promisă de Guvernele din ultimii ani. În același timp, Guvernul Orban și-a asumat public ca obiectiv prioritar îmbunătățirea accesului pacienților români la medicamente de ultimă generație, la standarde europene. Finanțarea insuficientă afectează considerabil acest deziderat", a declarat Alina Culcea, președinte ARPIM.
ARPIM afirmă că oferă sprijin în identificarea rapidă a unor soluții pentru un acces continuu al pacienților la medicamentele necesare, printre care plafonarea taxei clawback pe diferite niveluri și semnarea unui Memorandum de colaborare cu autoritățile relevante, acțiune inițiată la finalul anului 2019.
"Avem încredere că discuțiile și consultările pornite deja în cadrul grupului de lucru interministerial pentru taxa clawback vor genera rapid soluții concrete, în beneficiul pacienților. Cu toate acestea, fără o creștere a bugetului alocat medicamentelor, conform nevoilor de tratament ale pacienților români, orice soluție privind o nouă formulă de calcul a taxei nu va face decât să adâncească actuala criză a medicamentelor", a declarat Dan Zaharescu, Director Executiv ARPIM.
Potrivit reprezentanților ARPIM, combinaţia dintre o taxă clawback în creştere şi reglementările privind cel mai mic preţ european la medicamente în România a dus, în ultimii 4 ani, la retragerea de pe piaţă a peste 2.500 de medicamente. Începând din 2015, aproape 20% din totalul medicamentelor originale au fost retrase de pe piață, ceea ce reprezintă dublul numărului de medicamente noi rambursate în România în ultimii 10 ani.
De asemenea, reprezentanții asociației atrag atenția că este nevoie de soluții pe termen lung, în beneficiul accesului pacienților la medicamente, dar că ARPIM este pregătită în orice moment să sprijine Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Mininisterul de Finanțe pentru identificarea și implementarea lor.
Două mituri demontate despre vitamina C. Ce rol are vitamina C în organism și care sunt alimentele care conțin vitamina C.
Acest antibiotic poate fi utilizat încă de la naștere.
Ce să faci ca să nu contractezi vreo infecție intraspitalicească. Măsura simplă care previne infecțiile grave.
Știrile zilei în Sănătate și Farma. 15 informații importante la nivel mondial.
Noi medicamente orale pentru pierderea în greutate: ce urmează? Revoluție pentru pierderea în greutate.
Cele mai importante știri din zona Farma, la nivel mondial.
Administrarea în exces a Vitaminei D poate pune viața în pericol. Care este, de fapt, doza recomandată.
Organizaţii ale pacienţilor cronici spun că lista medicamentelor compensate şi gratuite, o simplă hârtie ce aşteaptă o semnătură de la Guvern.
Plasturele inteligent care monitorizează sănătatea prin transpirație - o revoluție în lumea medicală.
Medicamentul pentru astm al GSK primește aprobarea FDA pentru tratarea "plămânului fumătorului".
FDA a aprobat primul vaccin antigripal care nu trebuie administrat de un cadru medical.
Ministrul Sănătății a spus care sunt medicamentele care dau rezultat fals-pozitiv la testul anti-drog.
Rybelsus este primul GLP-1 RA pus într-un comprimat. Care sunt diferențele dintre Rybelsus și Ozempic.
Potrivit unui nou studiu, consumul de canabis este sigur în cazul medicamentelor de imunoterapie pentru cancer.