Un experiment spectaculos realizat de cercetători de la University of Calgary și de la National Research Council of Canada aduce dovezi fizice directe pentru un fenomen controversat: toate ființele vii emit o lumină extrem de slabă, care se stinge în momentul morții.
Studiul, realizat pe șoareci și pe frunze de plante, arată că organismele vii produc așa-numitele „biophotons” – emisii ultra-slabe de fotoni – care pot fi detectate cu aparumină biologică,atură extrem de sensibilă și care scad brusc după deces. Descoperirea sugerează că „strălucirea vieții” nu este doar o metaforă, ci un fenomen fizic măsurabil.
Ideea că organismele vii emit lumină a fost mult timp asociată cu teorii marginale sau cu concepte pseudoștiințifice precum „aura”. Cercetătorii subliniază însă că biophotonii nu au nimic supranatural: este vorba despre radiații electromagnetice extrem de slabe, cu lungimi de undă între 200 și 1.000 de nanometri, generate de procese chimice normale din celule.
De-a lungul deceniilor, astfel de emisii au fost detectate în țesuturi animale, colonii bacteriene și celule vegetale. Principala sursă suspectată este activitatea speciilor reactive de oxigen, molecule produse de celule atunci când sunt supuse stresului – căldură, toxine, lipsă de nutrienți sau agenți patogeni.
Pentru a vedea dacă fenomenul poate fi observat la nivelul întregului organism, echipa coordonată de fizicianul Vahid Salari a folosit camere extrem de sensibile (electron-multiplying CCD și CCD) pentru a analiza emisiile de lumină ale unor șoareci vii și apoi decedați.
Patru șoareci imobilizați au fost plasați individual într-o cutie complet întunecată și imaginați timp de o oră în stare vie. După eutanasiere, animalele au fost menținute la temperatura corporală și imaginate încă o oră, pentru a elimina influența căldurii. Rezultatele au fost clare: numărul fotonilor detectați în spectrul vizibil a scăzut semnificativ după moarte.
Diferența dintre emisiile înainte și după deces a fost suficient de mare pentru a putea fi măsurată fără ambiguitate, indicând că procesul este strâns legat de activitatea celulară vie.
Un experiment similar a fost realizat pe frunze de Arabidopsis thaliana (creson-de-grădină) și de Heptapleurum arboricola (arbore-umbrelă pitic). Cercetătorii au provocat stres plantelor prin răniri fizice și agenți chimici, apoi au monitorizat emisiile de biophotoni timp de 16 ore.
Zonele rănite ale frunzelor au emis constant mai multă lumină decât cele intacte, confirmând că speciile reactive de oxigen sunt implicate direct în acest „strălucit” extrem de slab. Diferențele au fost suficient de clare pentru a fi urmărite în timp.
Autorii studiului sugerează că această descoperire ar putea avea aplicații practice importante. Dacă emisiile ultra-slabe de fotoni pot fi corelate cu nivelul de stres celular, ele ar putea deveni, în viitor, un instrument non-invaziv pentru monitorizarea sănătății țesuturilor, a organismelor întregi sau chiar a culturilor agricole.
În teorie, o astfel de tehnologie ar putea permite detectarea timpurie a stresului biologic sau a unor afecțiuni, fără analize invazive sau proceduri complexe. Deocamdată, însă, cercetarea rămâne la nivel experimental.
Chiar și așa, studiul adaugă o piesă fascinantă puzzle-ului vieții: la propriu, suntem mai luminoși cât timp suntem vii, iar această lumină se stinge atunci când procesele fundamentale ale vieții se opresc.