Vitamina care oprește îmbătrânirea. Este accesibilă oricui
Această vitamină accesibilă oricui poate încetini îmbătrânirea. Rezultatele sunt vizibile.
Asistentul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, Viorel Mîlcu, care a fost condamnat definitiv în 2018 la 8 ani de închisoare pentru că a violat mai multe paciente în timp ce erau internate în unitatea medicală, a fost eliberat din penitenciar după aproximativ 3 ani. Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a formulat o contestație la această decizie, însă judecătorii Tribunalului Brăila au respins-o, astfel că bărbatul a fost eloberat condiționat.
"Menţine ca fiind legală şi temeinică sentinţa penală din data de 9.12.2019 pronunţată de Judecătoria Brăila", se arată în decizia Tribunalului Brăila, citează agerpres.ro.
Bărbatul, care are peste 60 de ani, a putut beneficia de legea mai favorabilă în acest caz, motiv pentru care el a fost deja eliberat din Penitenciarul Brăila.
Viorel Mîlcu a fost arestat preventiv în septembrie 2015, după ce o adolescentă de 17 ani a depus plângere împotriva acestuia, acuzându-l că a sedat-o în timp ce se afla internată pentru o operaţie de apendicită şi a violat-o. Rezultatele probelor ADN au confirmat acest lucru.
După arestarea sa, poliţiştii au audiat zeci de paciente care au fost internate în secţia de Chirurgie a Spitalului de Urgenţă din Brăila începând cu anul 2010, cele mai multe confirmând comportamentul deviant al asistentului medical. Acesta le administra somnifere pacientelor, lucru care a fost confirmat de martore şi scos în evidenţă de fişele medicale ale acestora, de reţetele existente în farmacia spitalului şi de declaraţiile medicilor.
În urma probelor administrate, în februarie 2018, Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv pe Viorel Mîlcu la opt ani de închisoare cu executare şi obligaţia de a plăti adolescentei de 17 ani daune morale în valoare de 15.000 de euro, alături de Spitalul de Urgenţă din Brăila.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila a deschis proces pentru recuperarea sumei la Judecătorie, cerere care a fost admisă, instanţa dispunând instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile sau imobile ale lui Viorel Mîlcu, până la recuperarea banilor.
Această vitamină accesibilă oricui poate încetini îmbătrânirea. Rezultatele sunt vizibile.
Injecția care oprește diabetul de tip 1. Această terapie elimină nevoia de insulină cu ani buni și deja a fost testată.
Medicii au descoperit "butonul secret" care poate opri unul dintre cele mai ucigașe tipuri de cancer.
4 semne că ai nevoie urgent de Magneziu. Vezi dacă ai nevoie de acest supliment.
Tratamentul care șterge cancerul de vezică în 6 săptămâni.
Ce s-a aflat de tratamentul pentru COVID. Ce efect are.
"Sfântul Graal" al medicamentelor anticancer, dezvăluit după 30 de ani.
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul și ar putea preveni cancerul.
Medicamentul care previne CANCERUL! Este deja în farmacii.
Acest tratament poate inversa efectele devastatoare ale colesterolului în celulele inimii.
Un nou studiu demontează miturile legate de întârzierea terapiei după un accident vascular cerebral și ar putea schimba complet protocoalele din spitale!
Injecția care îți protejează inima și creierul. Previne infarctul și AVC-ul. Are efect timp de 8 ani.
Uimitor! Medicii ar putea prescrie asta în loc de pastile pentru pacienții cu cancer. Ce au descoperit cercetătorii.
Medicamentele comune care duc la AVC și infarct.
Aspirina poate să nu fie cea mai bună opțiune pe termen lung după o procedură cardiacă, arată un studiu nou.
O moleculă care blochează moartea celulară în bolile Parkinson şi Alzheimer, descoperită de cercetători australieni.
Medicamentul care îți poate schimba sănătatea, fără ca tu să știi. Medicii cer prudență.