Examenul de rezidențiat în România. Horea Constantin Chirilă: testează foarte mult capacitatea de memorare și nu capacitatea de gândire

Horea Constantin Chirilă, președintele Societăţii Multidisciplinare a Medicilor Rezidenți din România, a vorbit la Interviurile DC News și DC Medical despre cum decurge examenul de rezidențiat.

”Examenul de rezidențiat testează foarte mult capacitatea de memorare și nu capacitatea de gândire a unui caz medical. (...) Din păcate, formatul acesta de examen nu promovează deloc gândirea, ci doar reproducere a informației”, a afirmat tânărul medic rezident.

Acesta a oferit un exemplu de examen de rezidențiat practicat într-un stat european.

”Un contra-exemplu ar fi intrarea la rezidențiat în Germania. Acolo nu există un examen grilă, tip, pe care tu-l dai și conform ierarhiei și notei pe care o iei intri la rezidențiat. Acolo se dă un examen de ieșit din facultate și pe bază de interviu și examene practice, tu ca și medic rezident vei intra sau nu într-un spital, fiind mult mai bine pregătit să tratezi pacienții, chiar ca și medic rezident. De-a lungul facultății, mai mult memoria mi-a fost testată”, afirmă Horea Constantin Chirilă.

Întrebat câte pagini trebuie să învețe un student pentru examenul de rezidențiat, Horia Constantin Chirilă a răspuns: ”Au fost 850 de pagini, câte două coloane de tocit pentru că trebuia reprodusă informația la punct și virgulă”.

Articole similare

Aspirina la vârstnici, pericol de moarte

18 feb 2026, 12:11
Aspirina zilnică nu mai reprezintă o soluție pentru prevenția cancerului. Administrarea acestui medicament la vârste înaintate nu oferă protecție, ci crește riscul de deces.