Tratamentul care scade hipertensiunea. Are efect timp de 6 luni
Acest tratament administrat o dată la șase luni ar putea scăpa milioane de oameni de hipertensiune și riscul de infarct.
PANOBINOSTATUM - prospect
Denumirea comercială: FARYDAK
Forma: capsule
Indicații: Administrat în combinaţi e cu bortezomib și dexametazonă, pentru tratamentul pacienţilor adulţi cu mielom multiplu recidivant şi/sau refractar cărora li s-au administrat cel puţin două scheme anterioare de tratament incluzând bortezomib şi o substanţă imunomodulatoare.
Contraindicații: Hipersensibilitate. Alăptare.
Atenție: se monitorizează hemoleucograma, EKG-ul, valorile electroliţilor, funcţia hepatică, funcţia tiroidiană şi apariţia toxicităţii gastrointestinale. Reacţiile adverse pot determina întreruperea temporară sau definitivă a administrărilor şi pot necesita ajustări de doze. În insuficiența hepatică moderată se scad dozele; nu se foloseşte în insuficiența hepatică severă. Se scad dozele la asociere cu inhibitori potenţi de CYP3A4 şi/sau glicoproteină P. Monitorizare pentru detectarea semnelor şi simptomelor infecţiilor; administrarea nu se iniţiază la cei cu infecţii active. Precauţie în sarcină.
Reacții adverse: Foarte frecvente: infecţie la nivelul căilor respiratorii superioare, pneumonie; pancitopenie, trombocitopenie, anemie, leucopenie, neutropenie, limfopenie; pierderea apetitului alimentar, hipofosfatemie, hiponatremie, hipokaliemie; insomnie; ameţeli, cefalee; hipotensiune; tuse, dispnee; diaree, greaţă, vărsături, durere abdominala, dispepsie; fatigabilitate, edeme periferice, pirexie, astenie; scădere ponderală. Frecvente: şoc septic, infecţie la nivelul căilor urinare, infecţie virală, herpes oral, colită cu Clostridium difficile, otită medie, celulităi sepsis, gastroenterităi infecţie la nivelul căilor respiratorii inferioare, candidoză; hipotiroidie; hiperglicemie, deshidratare, hipoalbuminemie, retenţie lichidiană, hiperuricemie, hipocalcemie, hipomagneziemie; hemoragie intracraniană, sincopă, tremor, disgeuzie; hemoragie conjunctivală; bradicardie, fibrilaţii atriale, tahicardie sinusală, tahicardie, palpitaţii; hipertensiune, hematom, hipotensiune ortostatică; insuficienţă respiratorie, raluri, respiraţie şuierătoare, epistaxis; hemoragie gastro-intestinală, hematochezie, gastrită, cheilită, distensie abdominală, xerostomie, flatulenţă; funcţie hepatică anormală, hiperbilirubinemie; leziuni cutanate, erupţii cutanate tranzitorii, eritem; edem articular; insuficiență renală, hematurie, incontinenţă urinară; frisoane, stare generală de rău; valori crescute ale azotului ureic sanguin, scăderea ratei de filtrare glomerulară, valori crescute ale fosfatazei alkaline, interval QT prelungit pe electrocardiogramă, valori crescute ale creatininei a, valori crescute ale
transaminazelor. Mai puțin frecvente: pneumonie fungică, hepatită B, aspergiloză; infarct miocardic; şoc hemoragic; hemoragie pulmonară, hemoptizie; colită, hematemeză, durere gastro-intestinală.
Acest tratament administrat o dată la șase luni ar putea scăpa milioane de oameni de hipertensiune și riscul de infarct.
Acest tratament poate inversa efectele devastatoare ale colesterolului în celulele inimii.
Tratamentul care șterge cancerul de vezică în 6 săptămâni.
Un nou medicament ar reduce recurența și decesele la anumiți pacienți cu cancer de colon.
Această vitamină accesibilă oricui poate încetini îmbătrânirea. Rezultatele sunt vizibile.
4 semne că ai nevoie urgent de Magneziu. Vezi dacă ai nevoie de acest supliment.
Medicamentul care poate ține cancerul departe ani întregi. Pacienții trăiesc dublu față de cei cu tratament clasic!
Pastila care îți curăță arterele în 12 săptămâni. Scade colesterolul și reduce riscul de infarct.
Vitamina care îți poate salva viața în fața unei infecții grave. Doar dacă știi CÂND s-o iei.
Medicamentul care reduce tumorile cu până la 77%.