Medicamentul care reduce tumorile cu până la 77%
Medicamentul care reduce tumorile cu până la 77%.
PODOPHYLLOTOXINUM - prospect
Denumire comercială: CONDYLINE, WARTEC
Forma: soluție cutanată, cremă
Indicații: Condiloamele acuminate externe.
Contraindicații: Copii. Asocierea cu alte preparate de podofilină.
Atenție: După aplicarea soluţiei, se lasă să se usuce bine pentru evitarea producerii intertrigoului. Evitarea contactului cu ochii; dacă totuşi s-a produs accidental, ochii se vor clăti foarte bine cu apă. Perilezional se aplică un strat protector de cremă (vaselină, unguent cu zinc). Aplicarea preparatului pe zone extinse de mucoase poate duce la reacţii generale. Sarcină. Alăptare.
Reacții adverse: În ziua a doua şi a treia de tratamentului: eritem dureros şi/sau ulceraţia superficială a epiteliului din zona tratată. Durere în timpul aplicării. Edem şi balanopostită la pacienţii cu vegetaţii mari în pliul prepuţial. Aceste efecte locale se estompează după câteva zile de terapie antiinflamatorie topică.
Medicamentul care reduce tumorile cu până la 77%.
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că lansează un proiect de cercetare menit să ducă la tratarea insomniei cronice.
Vitamina care topește tumorile. Crește semnificativ eficacitatea tratamentului oncologic.
Injecția care oprește diabetul de tip 1. Această terapie elimină nevoia de insulină cu ani buni și deja a fost testată.
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul și ar putea preveni cancerul.
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
Tratamentul care șterge cancerul de vezică în 6 săptămâni.