Tratamentul anti-HIV, aprobat! Doar 2 injecții opresc virusul
Statele Unite autorizează un tratament preventiv, foarte promiţător, împotriva HIV.
Sorina Pintea coordonează personal ancheta de la spitalul Săpoca din Buzău. Potrivit unei informări apărute pe pagina ei de socializare, ministrul a plecat deja spre Buzău, pentru a coordona personal ancheta în dsfășurare.
„În urma informării în permanență a premierului, la dispoziția acesteia, am pornit de urgență la spitalul Săpoca din Buzău, pentru a coordona personal ancheta internă privind întâmplările din noaptea trecută și pentru a asigura tot suportul necesar organelor de urmărire penală.
Este un caz tragic, care impune rigoare în analiză și măsuri urgente. Am spus de fiecare dată că siguranța și sănătatea pacienților sunt menirea întregului sistem medical, iar orice eroare de procedură trebuie corectată prompt, pentru a preveni astfel de drame.
Suntem alături de familiile îndurerate și le transmitem toată compasiunea noastră, precum și asigurarea faptului că toți cei ce se vor dovedi vinovați vor plăti”, a scris ministrul Sănătăți pe pagina sa de Facebook.
La Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, patru pacienți au fost uciși noaptea trecută de un pacient aflat în sevraj etilic. De asemenea, alți nouă au fost răniți, trei dintre ei mai grav și șase mai ușor. Unul dintre cei trei pacienți în stare gravă este în comă profundă.
Statele Unite autorizează un tratament preventiv, foarte promiţător, împotriva HIV.
Recent, radioterapia a beneficiat de progrese importante nu doar în plan tehnologic, ci și în ceea ce privește accesibilitatea financiară pentru pacienți.
Medicamentul minune care distruge cancerul fără efecte adverse. Blochează tumorile printr-o abordare țintită.
Medicamentul care poate ține cancerul departe ani întregi. Pacienții trăiesc dublu față de cei cu tratament clasic!
Un nou studiu demontează miturile legate de întârzierea terapiei după un accident vascular cerebral și ar putea schimba complet protocoalele din spitale!
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
Utilizarea pe termen lung a GLP-1 este legată de un risc mai mare de boală oculară legată de vârstă.
Pastila care țintește cancerul. Funcționează fără efecte secundare
Tratamentul care ar putea schimba tot ce știm despre cancerul esofagian: noul medicament care "șterge" celulele canceroase înainte de operație!
Statinele sunt prescrise frecvent pentru a ține sub control colesterolul și a preveni bolile cardiovasculare. Dar cât de bine cunoști cu adevărat efectele lor?
Pastila care îți curăță arterele în 12 săptămâni. Scade colesterolul și reduce riscul de infarct.
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că lansează un proiect de cercetare menit să ducă la tratarea insomniei cronice.