Tratament nou pentru cancerul mamar ereditar. Supraviețuire de 100%
Tratament nou pentru cancer. Oferă supraviețuire de 100%. Tratamentul este disponibil de ani de zile.
Tulcea, dotări. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Tulcea au declarat luni, 24 iunie, că s-a lansat un proiect "Infrastructură transfrontalieră de sănătate", în valoare totală de peste 3,7 milioane de euro, dar și că a fost semnat contractul de lucrări pentru reabilitarea Secţiei de ortopedie şi a sălii de sterilizare din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea, informează Agerpres.
Proiectul transfrontalier presupune desfășurarea de varii activități în comunități de pe ambele maluri ale Dunării, române și ucrainiene. În cadrul acestuia, au mai precizat autoritățile, s-a semnat şi contractul de realizare a documentaţiei tehnice de reabilitare a unor secţii din Spitalul orăşenesc din Măcin, județul Tulcea.
Pe partea de sănătate, proiectul transfrontalier presupune ca în Spitalul orăşenesc Măcin, cât şi în secţia de ortopedie a SJU din Tulcea vor implementa sistemul de telemedicină.
„Temeledicina e cea mai simplă cale ca oricine să aibă acces la servicii sigure şi de calitate. Telemedicina reduce costurile, permite medicilor să comunice repede şi eficient cu pacienţii, dar şi între ei, ca specialişti, anulează distanţele şi oferă oportunităţi superioare celor pe care le oferă medicina clasică", susține managerul Spitalului orăşenesc Măcin, Vasilica Dascălu, potrivit sursei citate.
Proiectul privind infrastructura de sănătate din Tulcea şi Ismail a început în urmă cu 5 ani, în valoare de 3,78 de milioane de euro, iar perioada de punere în practică este de 36 de luni.
Tratament nou pentru cancer. Oferă supraviețuire de 100%. Tratamentul este disponibil de ani de zile.
Revoluție în tratamentul diabetului: Adio injecții dureroase! Asta funcționează la fel de bine!
Acest tratament poate inversa efectele devastatoare ale colesterolului în celulele inimii.
Pastila care țintește cancerul. Funcționează fără efecte secundare
Medicamentul care reduce tumorile cu până la 77%.
Vitamina care îți poate salva viața în fața unei infecții grave. Doar dacă știi CÂND s-o iei.
Medicamentul care poate ține cancerul departe ani întregi. Pacienții trăiesc dublu față de cei cu tratament clasic!