Terapia hormonală la menopauză poate crește riscul de cheaguri, infarct și AVC. Studiul arată diferențele dintre pastile, doze și tratamentele transdermice.
Un studiu amplu realizat pe peste un milion de femei arată că terapia hormonală de substituție administrată sub formă de pastile poate fi asociată cu un risc mai mare de cheaguri de sânge. Riscul diferă însă în funcție de forma tratamentului, doză și durata administrării.
Terapia hormonală de substituție (HRT), folosită pentru ameliorarea simptomelor menopauzei, a fost asociată în cadrul unui nou studiu cu un risc cu 60% mai mare de tromboembolism venos atunci când tratamentul este administrat pe cale orală.
Rezultatele atrag atenția asupra unui aspect important. Nu toate formele de HRT au același profil de risc.
Cercetătorii au observat că riscul crescut de cheaguri de sânge a fost asociat cu tratamentele orale, în timp ce aceeași asociere nu a fost identificată pentru terapia administrată prin piele, sub formă de plasturi, geluri sau spray-uri.
Cercetarea, realizată de specialiști de la North Zealand Hospital din Danemarca, a folosit date din registrele medicale daneze pentru perioada 2003–2021 și a fost publicată în The BMJ.
Au fost analizate datele a peste un milion de femei cu vârste între 50 și 69 de ani.
În grupul analizat:
Pentru fiecare femeie care a avut una dintre aceste probleme de sănătate, cercetătorii au selectat alte cinci femei de aceeași vârstă care nu au avut respectiva afecțiune.
Analiza statistică a luat în calcul și alți factori care pot influența riscul cardiovascular, inclusiv istoricul medical.
Cercetătorii au verificat apoi dacă femeile primiseră prescripții pentru HRT și au analizat forma tratamentului, doza și durata administrării.
Per ansamblu, femeile care au folosit HRT administrată pe cale orală au avut o rată cu 60% mai mare de tromboembolism venos.
Asocierea a fost observată atât în cazul tratamentului cu estrogen administrat singur, cât și în cazul combinației dintre estrogen și progestogen.
Tromboembolismul venos apare atunci când se formează un cheag de sânge într-o venă. Acesta poate bloca circulația, iar în anumite situații cheagul se poate desprinde și poate ajunge la plămâni.
În acest caz apare embolia pulmonară, o complicație care poate pune viața în pericol.
Un mecanism posibil este legat de modul în care estrogenul ajunge în organism. Atunci când este administrat oral, estrogenul trece prin ficat și poate crește producția unor proteine implicate în coagularea sângelui. Tratamentul administrat prin piele nu urmează aceeași cale prin ficat.
Una dintre cele mai importante observații ale studiului se referă la forma de administrare. Cercetătorii nu au identificat aceeași creștere a riscului de cheaguri de sânge la femeile care au folosit forme transdermice de HRT, precum:
Autorii subliniază că alegerea tratamentului trebuie făcută în funcție de profilul fiecărei paciente, inclusiv de factorii care pot crește riscul de formare a cheagurilor.
Un alt rezultat important este legat de doză. Chiar și dozele orale mai mici de 1 mg pe zi au fost asociate cu un risc crescut de tromboembolism venos. Potrivit studiului, asocierea dintre HRT orală și cheagurile de sânge a fost observată indiferent de doză și de durata tratamentului.
În cazul tratamentului oral cu doze mai mari de 1 mg pe zi, cercetătorii au observat și asocieri cu infarctul și accidentul vascular cerebral.
Pentru femeile care au urmat mai mult de un an un tratament oral cu doză mare, riscul asociat a fost cu aproximativ 40% mai mare pentru infarct și cu 50% mai mare pentru accident vascular cerebral.
În cazul tratamentului oral cu doze mari, de peste 1 mg de estradiol pe zi, riscul asociat cu infarctul și AVC-ul a crescut odată cu durata tratamentului. Pentru utilizarea de peste cinci ani, cercetătorii au raportat creșteri de până la 80%.
Cercetătorii au analizat și perioada în care femeile au urmat terapia hormonală. În cazul tromboembolismului venos, riscul crescut a fost observat atât la femeile care au utilizat HRT orală mai puțin de un an, cât și la cele care au urmat tratamentul mai mult de cinci ani.
Pentru infarct și accident vascular cerebral, analiza a indicat o asociere mai puternică în cazul utilizării prelungite a dozelor orale mai mari.
Totuși, rezultatele trebuie interpretate în context. Studiul a analizat asocieri statistice între tratament și anumite probleme de sănătate, nu dovedește că HRT orală provoacă în mod direct aceste evenimente la fiecare femeie care folosește tratamentul.
Diferența dintre comprimate și formele transdermice este legată de traseul estrogenului în organism.
Estrogenul administrat oral ajunge mai întâi la ficat, unde poate influența producția unor factori implicați în coagulare.
În cazul plasturilor, gelurilor și spray-urilor, hormonul este absorbit prin piele și ajunge în circulație fără aceeași primă trecere prin ficat.
Declarația medicului nu face parte din studiul BMJ și abordează un alt aspect al terapiei hormonale. Dincolo de riscul de tromboză analizat în noua cercetare, alegerea tipului de terapie hormonală depinde și de situația medicală a femeii. Prof. dr. Gheorghe Petelcu explică diferențele dintre tratamentul cu estrogen singur și terapia combinată.
"Nu toate formele de substituție hormonală sunt identice. Tipul de terapie recomandat depinde de un factor precis: prezența sau absența uterului.
Femeilor cărora li s-a extirpat uterul li se recomandă tratament cu estrogen singur. Această variantă are un risc statistic mai mic de cancer de sân față de combinația estrogen și progesteron.
Femeile care au uterul prezent primesc însă această combinație, și există un motiv medical clar pentru asta. Estrogenul administrat singur stimulează excesiv mucoasa uterină, endometrul. Progesteronul este adăugat tocmai pentru a contracara acest efect și a proteja uterul. Prețul acestei protecții este un risc ușor crescut, din punct de vedere statistic, pentru cancerul de sân", explică prof. dr. Gheorghe Petelcu, pe pagina sa de Facebook.
Acesta este unul dintre motivele pentru care forma de administrare reprezintă un element important atunci când medicul stabilește terapia hormonală.
Terapia hormonală poate avea beneficii pentru anumite femei cu simptome de menopauză, însă alegerea tratamentului presupune evaluarea individuală a riscurilor și beneficiilor.
Forma de administrare, tipul hormonilor, doza, durata tratamentului și factorii individuali de risc cardiovascular pot conta.
Rezultatele nu înseamnă că terapia hormonală trebuie evitată de toate femeile. Studiul arată însă că forma de administrare, doza și durata tratamentului sunt elemente importante atunci când medicul evaluează beneficiile și riscurile HRT.