Un pacient cu diabet zaharat tip 1 a primit o injecţie săptămânală de insulină. Premieră naţională la Suceava

injectie insulina diabet - Foto: Freepik @eyeem

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Ioan cel Nou" Suceava a anunţat, joi, că pentru prima dată în România, un pacient a primit o injecţie cu insulină cu administrare o dată pe săptămână, marcând un pas semnificativ în evoluţia tratamentului acestei afecţiuni cronice.

"Evenimentul a avut loc săptămâna trecută, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean Suceava, unde se derulează un studiu clinic dedicat evaluării eficienţei şi siguranţei unei noi formule de insulină, destinată pacienţilor cu diabet zaharat tip 1. Această formă terapeutică inovatoare promite o îmbunătăţire considerabilă a calităţii vieţii pacienţilor, reducând frecvenţa injecţiilor zilnice şi diminuând riscul de erori de dozare", se menţionează într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

Moment important pentru pacienții cu diabet zaharat

Dr. Claudiu Cobuz, coordonatorul studiului clinic, a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, că acesta este un moment deosebit atât pentru corpul medical cât şi pentru pacienţii cu diabet zaharat.

"Această nouă terapie nu doar simplifică tratamentul, ci oferă pacienţilor mai multă libertate şi confort, fără a compromite controlul glicemic. Suntem mândri că Spitalul nostru face parte din acest studiu clinic inovator. Această realizare demonstrează că medicina românească poate fi aliniată la standardele internaţionale şi că putem aduce direct beneficii pacienţilor noştri. Ca investigator principal al studiului, pot spune că scopul nostru nu este doar să testăm o terapie inovatoare, ci să oferim pacienţilor un tratament mai confortabil, mai simplu şi mai sigur. Fiecare pacient implicat contribuie la progresul ştiinţei şi la creşterea calităţii vieţii persoanelor cu diabet zaharat tip 1. România demonstrează astfel că poate fi parte activă în cercetarea internaţională de top", este citat dr Claudiu Cobuz.

Dr. Claudiu Cobuz este coordonatorul echipei de cercetare clinică, alături de Dr. Ramona Caziuc, medic primar, şi asistentul medical-şef Mugur Marius Tuchlei Pinzaru.

Pacientul, monitorizat în următoarele săptămâni

Sursa citată menţionează că pacientul care a beneficiat de prima injecţie săptămânală, Gabriel, se află sub monitorizare atentă, iar echipa medicală va urmări evoluţia sa în următoarele săptămâni pentru a evalua eficienţa şi siguranţa terapiei.

"Rezultatele studiilor internaţionale recente confirmă că insulina cu administrare săptămânală poate menţine un control glicemic comparabil cu tratamentele convenţionale, reducând în acelaşi timp impactul asupra vieţii cotidiene. Experienţa de la Suceava deschide astfel calea pentru adoptarea acestei terapii inovatoare şi în România. Implicarea echipei sucevene confirmă statutul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Suceava ca centru activ de cercetare clinică, integrat în reţeaua europeană de studii dedicate diabetologiei moderne", se menţionează în comunicatul de presă.

Diabetul zaharat tip 1 este o boală autoimună cronică, caracterizată prin incapacitatea organismului de a produce insulină. Pacienţii trebuie să urmeze tratamente zilnice pentru a-şi menţine glicemia în limite normale şi pentru a preveni complicaţiile pe termen lung.

"Noile terapii, precum insulina cu administrare săptămânală, reprezintă un pas esenţial spre îmbunătăţirea calităţii vieţii acestor pacienţi şi marchează o etapă importantă în progresul medicinei moderne. Această realizare a Spitalului Judeţean Suceava marchează un moment de referinţă pentru medicina românească, aducând speranţă şi perspective noi pacienţilor cu diabet zaharat tip 1 şi consolidând poziţia Sucevei între centrele de excelenţă în cercetare clinică din Europa", precizează sursa citată. 

Articole similare

Cofeina slăbește efectul antibioticelor

04 sep 2025, 10:05
Anumite ingrediente din alimentația zilnică, inclusiv cofeina, pot slăbi efectul antibioticelor, reducând eficiența tratamentelor și favorizând rezistența bacteriană.