ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Campania pentru vaccinarea anti-HPV va fi consolidată și extinsă.
„Suntem singura țară din Europa care mai discutăm despre introducerea vaccinării împotriva HPV. Ministerul Sănătății a reluat campania de vaccinare împotriva acestui virus doar pentru fetele părinților care au cerut acest lucru și vrem să extindem campania atât pentru această categorie de vârstă, cât și pentru alte categorii de vârstă. După derapajul de acum 11 ani care a aruncat o umbră asupra vaccinării antiHPV, vrem să transformăm actuala campanie într-un succes. Echipa Ministerului Sănătății susține vaccinarea și urmărim adoptarea măsurilor care să crească acoperirea vaccinală pentru tot programul național", a declarat ministrul Victor Costache, într-un comunicat.
Ministerul Sănătății a organizat, joi, un seminar de lucru, la care au participat specialiști români și străini, pacienți, medici de familie, și care a avut loc cu sprijinul Biroului Organizației Mondiale a Sănătății pentru România.
Ministerul Sănătății a distribuit în teritoriu primele 20.000 de doze pentru reluarea vaccinării antiHPV. Vaccinarea gratuită se face începând din această lună în cabinetele medicilor de familie la fetele cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani pentru care părinții au solicitat în anii 2017 și 2018 vaccinarea, inclusiv cele care au trecut de această vârstă, dacă au solicitat.
Conform Acordului-cadru încheiat de Ministerul Sănătății cu furnizorul pentru o perioadă de 4 ani, pot fi achiziționate până la 2.100.000 doze pentru extinderea campaniei.
Ministerul Sănătății face apel la părinți să solicite informații medicilor de familie. De asemenea, medicii de familie trebuie să informeze transparent și corect părinții cu privire la vaccinarea antiHPV.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
EMA aprobă două noi vaccinuri împotriva febrei catarale ovine, numită şi boala limbii albastre.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Acest tratament previne apariția cancerului. Răspunsul se află în sistemul imunitar al fiecăruia dintre noi.
Ce trebuie să știi dacă îți cumperi vaccinul antigripal. Cum trebuie, de fapt, administrat.
Acest tratament previne cinci tipuri de cancer. Este cel mai eficient.
Acest tratament poate să prevină nu mai puțin de 3 tipuri de cancer.
Vaccinarea anti-COVID este recomandată în continuare. Această categorie de persoane ar trebui să se vaccineze anual.
Ce este, de fapt, polivaccinarea. Cum se face și care sunt avantajele.