Ceaiul de ghimbir: beneficii demonstrate științific pentru inimă, imunitate și metabolism
Un ceai vechi de secole face valuri în medicina modernă. Este plin de antioxidanți și previne bolile de inimă și diabetul.
Stresul, pe lângă alte efecte nocive pe care le are în organism, spre exemplu la nivelul creierului sau al inimii, ne distruge și silueta și ne face să ne îngrășăm, arată dr Anca Hâncu,...
Stilul de viață sănătos are câteva reguli de bază pe care trebuie să le urmăm cu sfințenie, iar una dintre cele mai importante dintre ele este să evităm stresul. Pentru că din cauza lui avem tendința să mâncăm mai mult și să mâncăm nervos. Rezultatul e că ne îngrășăm.
„De multe ori, mâncarea este folosită ca și factor de destresare, ca să spun așa. Pe mine mă întreabă pacienții ce să mănânce când sunt stresați. Și mereu le-am spus că pe stres nu mâncăm! Dacă acasă e praf pe mobilă, ștergem praful nu dăm cu parfum. Deci, atunci când suntem stresați, trebuie să găsim soluții de alinare a stresului", arată dr Anca Hâncu, medic nutriționist și doctor în medicină, EXCLUSIV la Interviurile DC Medical.
În unele cazuri, persoanele stresate au nevoie să facă doar mici modificări în viața de zi cu zi ca să vadă efecte notabile.
„Sport, diverse tehnici de relaxare, dar nu mâncăm. Pentru că nu e firesc să mănânci decât atunci când îți este foame. Trebuie să îți cunoști emoțiile, să răspunzi la emoțiile tale conform cu ceea ce reprezintă ele și mâncarea să o păstrezi pentru momentul în care ți-e foame. Să știi să mănânci cât de cât ordinat, în așa fel încât, n-am spus oră fixă, am spus ore, intervale orale, în așa fel încât corpul tău să se obișnuiască cu un prânz, cu o cină, cu micul dejun, și această ordine va contribui la un echilibru în viață", detaliază medicul.
Evident, dacă nu reușim prin tehnici simple, putem foarte bine cere ajutorul unor specialiști în managementul stresului.
revenind la subiectul nostru, acestă abordare - aceea de a mânca atunci când nu ești asaltat de emoții - s-a dezvoltat mult în ultimii ani.
„Există conceptul de mindfulness. Echilibru, armonie între minte, corp și emoții. Și în momentul în care există această armonie, există și conceptul de mindful eating, adică să mănânci inteligent, să mănânci conștient și responsabil", explică dr Anca Hâncu.
Ce te poate învăța nutriționistul despre stilul de viață și alimentația sănătoasă, aflați în video:
Un ceai vechi de secole face valuri în medicina modernă. Este plin de antioxidanți și previne bolile de inimă și diabetul.
Ce efect are ceaiul asupra tensiunii arteriale. Detaliul pe care trebuie să îl știi.
Care sunt cele mai bune ceaiuri pentru femeile de peste 40 de ani. Iată cum să-ți echilibrezi hormonii în mod natural.
Acest condiment care te protejează de infecții, reglează glicemia și te scapă de tuse, are efect antibacterian și antiinflamator.
Reduc inflamația, protejează creierul și încetinesc îmbătrânirea. Și tot ce trebuie e să mănânci asta zilnic.
Acest compus natural previne degradarea creierului și îi oferă un scut protector.
Acest ceai te-ar putea ajuta să slăbești rapid, în mod natural. Reglează apetitul și provoacă arderea mai mare a grăsimilor.
Fructul care arde grăsimile. Stimulează pierderea în greutate cu 200%. Oferă și protecție cardiacă.