Ceaiul și ciocolata, efect asupra hipertensiunii arteriale
Ce efect are ceaiul asupra tensiunii arteriale. Detaliul pe care trebuie să îl știi.
Pe 7 aprilie a fost Ziua Mondială a Sănătății, iar prof. dr. Vlad Ciurea a atras atenția asupra unui lucru important care ține de viitorul și de sănătatea noastră, adică grija pentru mediu.
"Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că peste 13 milioane de decese în întreaga lume, în fiecare an, sunt cauzate de probleme de mediu. Criza climatică reprezintă, în prezent, cea mai mare ameninţare pentru sănătate cu care se confruntă umanitatea.
Criza climatică duce la o criză de sănătate. Avem deja refugiați climatici în unele zone ale globului, avem poluare, plastic, incendii de vegetație. Și avem prea multe alimente procesate!
Pe scurt, trebuie să avem mai multă grijă de planeta noastră ca să putem trăi mai sănătos.
Desigur că multe decizii trebuie luate la nivel politic și nu depind de noi. Salut, cu această ocazie, campaniile de împăduriri! E minunat! Salut deciziile de încurajare a producătorilor locali și produselor proaspete. Salut campania națională ”Curățăm România!” și decizia de a introduce educația pentru mediu în școli. Sunt lucruri bune, care merită apreciate.
Și noi, la nivel mic, putem face lucruri bune: să cultivăm în copiii și nepoții noștri respectul pentru planetă, pentru natură. Să ne îngrijim de locul în care trăim, să plantăm un copac, o floare, să mâncăm sănătos, să evităm plasticul, să avem grijă de resurse și să nu facem risipă", a scris prof. dr. Vlad Ciurea pe pagina sa de Facebook.
”Sănătatea reprezintă un factor major pentru starea de bine a fiecăruia dintre noi, dar și un indicator important al capacității de dezvoltare a societății în care trăim. Acest lucru s-a văzut în cei peste 2 ani de pandemie, în care oamenii din întreaga lume au avut de suferit din cauza unui virus care a curmat milioane de vieți, total imprevizibil și care a generat nu doar o criză sanitară mondială, ci și o criză economică, ale cărei efecte vor fi resimțite mult timp de acum înainte.
Pandemia pare acum să se apropie de sfârșit și, potrivit celui mai probabil scenariu avansat de Organizația Mondială a Sănătății, severitatea COVID-19 se va diminua în timp. A fost o perioadă foarte dificilă, în care medicii și întreg personalul sanitar, alături de alte categorii profesionale, s-au implicat, de multe ori până la epuizare, pentru sănătatea fiecărui pacient și pentru sănătatea publică. Eforturile lor au contribuit în foarte mare măsură la depășirea celor 5 valuri pandemice de până acum și le mulțumesc tuturor pentru aceasta.
Ceea ce consider foarte important pentru perioada următoare este să adaptăm permanent sistemul de sănătate la nevoile pacienților și la cele mai noi standarde în materie de terapie și de siguranță, obiective pe care Guvernul le are în atenție inclusiv prin Programul de Guvernare și prin jaloanele și țintele pe care România și le-a propus în cadrul Componentei Sănătate a Planului Național de Redresare și Reziliență.
Ne vom asigura că investițiile în infrastructura spitalicească, în logistica medicală necesară și în pregătirea de specialitate a resursei umane din sistemul de sănătate se vor materializa la termenele pe care ni le-am asumat, pentru că sănătatea românilor nu poate și nu trebuie să aștepte, este un obiectiv prioritar.
Totodată, trebuie să ținem cont de faptul că problema sănătății de suprapune cu multe alte tematici conexe altor domenii, fapt subliniat de altfel de sloganul ‘Planeta noastră – Sănătatea noastră’, sub care Organizația Mondială a Sănătății a ales să se desfășoare anul acesta evenimentele dedicate Zilei Mondiale a Sănătății. Grija față de mediu este un element important pentru sănătatea populației și o dovadă de responsabilitate pe care ne-o asumăm prin deciziile la nivelul politicilor pe care Guvernul le promovează, pentru că o criză de mediu poate deveni în orice moment o criză de sănătate.
Perioada de pandemie a schimbat radical percepția românilor față de sănătate, care au început să devină mai atenți la factorii nocivi pentru sănătate, mai receptivi la abordarea unor comportamente și stiluri de viață sănătoase și de prevenție – un semnal important privind prioritățile cetățenilor.
Am încredere în medici și în personalul din sistemul sanitar românesc, care salvează zilnic vieți sau le redau oamenilor sănătatea, că își vor continua cu succes misiunea în slujba vieții și le mulțumesc, încă o dată, pentru aceasta!”, a transmis Nicolae-Ionel Ciucă, prim-ministrul României.
Ce efect are ceaiul asupra tensiunii arteriale. Detaliul pe care trebuie să îl știi.
Aceasta este singura legumă care nu trebuie congelată sau conservată pentru că își pierde proprietățile.
Cel mai sănătos suc pentru inimă. Până la de trei ori mai mulți antioxidanți decât ceaiul verde.
Acest compus natural previne degradarea creierului și îi oferă un scut protector.
Acest ceai te-ar putea ajuta să slăbești rapid, în mod natural. Reglează apetitul și provoacă arderea mai mare a grăsimilor.
Peștele care conține o cantitate importantă de Omega-3. Susține sănătatea oaselor și a inimii.
Acest aliment pe care îl mănânci dimineața, te ajută să ai un somn odihnitor. Are efect calmant.
Ceaiul care șterge riscul de cancer hepatic. Curăță ficatul.
Un somn liniștit poate începe cu un simplu obicei de seară, bazat pe plante care te ajută să te relaxezi și să te eliberezi de stres.