Alimentele pot deveni mai sărace în nutrienți din cauza creșterii nivelului de CO2. Studiul care arată cum o farfurie plină poate ascunde o problemă invizibilă
Roșia își păstrează gustul, orezul arată la fel, pâinea se face în continuare din grâu, iar legumele ajung pe masă ca înainte. Și totuși, ceva se schimbă. Un nou studiu realizat de cercetători de la Universitatea Leiden, publicat în Global Change Biology, arată că nivelurile mai mari de dioxid de carbon din atmosferă pot reduce calitatea nutrițională a culturilor. Plantele pot crește mai repede și pot produce mai multă masă vegetală, dar conțin mai puține proteine, mai puțin zinc, fier, calciu sau alți nutrienți esențiali.
Cercetarea schimbă perspectiva asupra unei idei care a circulat mult timp în agricultură: aceea că mai mult CO2 ar putea fi un avantaj pentru plante. Este adevărat că dioxidul de carbon stimulează fotosinteza și poate crește randamentul unor culturi, mai ales al plantelor de tip C3, precum orezul, grâul, soia sau roșiile. Dar această creștere vine cu un cost ascuns: alimentele pot deveni mai bogate în carbohidrați și calorii, dar mai sărace în nutrienții de care corpul are nevoie.
Cercetătorii de la Leiden au analizat un volum foarte mare de date experimentale, pentru a vedea cum reacționează culturile la creșterea concentrației de CO2. Studiul a inclus 43 de culturi, 32 de nutrienți și antinutrienți și peste 5.300 de seturi de date, cu aproape 60.000 de măsurători. Rezultatul general este îngrijorător: cele mai multe elemente nutritive esențiale scad atunci când plantele cresc într-un mediu cu mai mult CO2.
Scăderea medie a nutrienților a fost estimată la câteva procente, dar unele pierderi sunt mult mai mari. Universitatea Leiden arată că nutrienții scad, în medie, cu 4,4%, iar unele elemente pot înregistra reduceri de până la 38%. Zincul este unul dintre cei mai afectați nutrienți. În cazul năutului, de exemplu, cercetătorii au estimat o scădere de aproape 37,5% a zincului în scenariul analizat.
Asta înseamnă că problema nu este doar cantitatea de mâncare disponibilă, ci și calitatea ei. Oamenii ar putea consuma suficiente calorii și totuși să nu primească destule proteine, fier, zinc sau alți micronutrienți.
Dioxidul de carbon este esențial pentru fotosinteză. Plantele îl folosesc pentru a produce carbohidrați și pentru a crește. Atunci când nivelul de CO2 din aer crește, unele culturi cresc mai rapid și acumulează mai mult carbon.
Problema este că această creștere nu este însoțită automat de o creștere proporțională a mineralelor și proteinelor. Planta poate deveni mai mare, dar nutrienții se „diluează” în țesuturile ei. În plus, cercetătorii spun că fenomenul nu pare să fie doar o simplă diluare, ci o schimbare mai amplă a compoziției chimice a plantelor.
În termeni simpli, planta produce mai multă materie vegetală, dar nu reușește să păstreze aceeași densitate nutritivă. Farfuria arată normal, porția poate fi chiar suficientă, dar valoarea ei nutrițională poate fi mai mică.
Cele mai mari îngrijorări apar în cazul culturilor care stau la baza alimentației globale. Orezul hrănește mai mult de jumătate din populația lumii, iar grâul este esențial în Europa și în multe alte regiuni. Dacă aceste culturi devin mai sărace în proteine, fier și zinc, efectele pot fi majore la nivel de sănătate publică.
Studiul arată că scăderea nutrienților apare în mai multe tipuri de țesuturi vegetale: semințe, fructe, frunze, rădăcini și tuberculi. Nu este, așadar, o problemă izolată la un singur tip de aliment. Ea poate afecta cereale, leguminoase, legume, fructe și tuberculi.
Culturile cu fotosinteză C3, precum orezul, grâul, soia și roșiile, par deosebit de sensibile. Plantele C4, precum porumbul și sorgul, pot fi ceva mai puțin afectate în anumite privințe, dar nici ele nu sunt complet ferite de schimbările de compoziție.
Cercetătorii avertizează asupra unui risc numit adesea „foame ascunsă” sau malnutriție invizibilă. Este situația în care oamenii mănâncă suficient ca volum și calorii, dar nu primesc destui micronutrienți. Deficitul de fier, zinc sau proteine nu se vede imediat în farfurie, dar poate afecta imunitatea, dezvoltarea copiilor, sarcina, metabolismul, performanța cognitivă și starea generală de sănătate.
Această problemă este cu atât mai serioasă în populațiile care depind de un număr mic de alimente de bază. Dacă dieta unei comunități se bazează masiv pe orez sau grâu, o scădere aparent modestă a nutrienților din aceste culturi se poate transforma, la scară mare, într-un risc de sănătate publică.
Cercetătorii citați de The Guardian avertizează că securitatea alimentară nu ar trebui să însemne doar posibilitatea de a umple stomacul, ci și accesul la nutrienții necesari pentru o viață sănătoasă.
Studiul compară efectele unui nivel de CO2 de 350 ppm cu un scenariu de 550 ppm. Valoarea de 350 ppm corespunde unei perioade relativ recente din trecut, iar nivelul actual este deja mult mai ridicat. Potrivit relatărilor despre studiu, concentrația globală se afla deja în jurul valorii de 425 ppm, ceea ce înseamnă că fenomenul nu ține doar de un viitor îndepărtat.
Nivelul de 550 ppm ar putea fi atins în a doua jumătate a acestui secol, în scenarii moderate de emisii. Asta înseamnă că efectele observate de cercetători nu sunt doar teoretice. Ele descriu o tendință care este deja în desfășurare și care se poate accentua dacă emisiile de gaze cu efect de seră continuă să crească.
Un alt aspect îngrijorător este că, în timp ce nutrienții esențiali tind să scadă, unele elemente potențial toxice pot crește în anumite culturi. Studiul menționează schimbări în compoziția plantelor care pot include creșteri ale unor elemente precum plumbul sau nichelul, deși autorii subliniază că este nevoie de mai multe date pentru a înțelege complet aceste efecte.
Această combinație este importantă: nu vorbim doar despre alimente mai sărace în nutrienți, ci despre o posibilă modificare a întregului profil chimic al plantelor. Alimentele ar putea deveni mai calorice, mai puțin nutritive și, în unele cazuri, mai încărcate cu elemente nedorite.
Una dintre soluțiile discutate de cercetători este adaptarea selecției varietale. Unele soiuri pot fi mai rezistente la scăderea nutrienților sub niveluri ridicate de CO2. Identificarea și cultivarea acestor varietăți ar putea ajuta la protejarea valorii nutriționale a alimentelor.
O altă direcție este diversificarea culturilor. Plantele C4, precum porumbul sau sorgul, pot reacționa diferit la creșterea CO2 și ar putea fi integrate mai strategic în anumite sisteme agricole. Totuși, această soluție nu este universală, pentru că depinde de climă, sol, tradiții alimentare, piață și infrastructură.
Agricultura de precizie ar putea avea, de asemenea, un rol. Monitorizarea mai atentă a solului, fertilizarea adaptată, managementul apei și selecția soiurilor pot ajuta la reducerea pierderilor nutriționale. Dar aceste măsuri nu rezolvă cauza principală.
Cercetătorii arată că reducerea CO2 este esențială pentru limitarea pierderilor nutriționale viitoare. Potrivit Universității Leiden, un efort serios de reducere a emisiilor ar putea limita o mare parte din pierderile așteptate.
Acesta este mesajul central al studiului: schimbările climatice nu afectează doar vremea, recoltele sau prețurile alimentelor. Ele pot schimba însăși compoziția alimentelor. O roșie poate arăta la fel, un bob de orez poate avea aceeași formă, iar o pâine poate părea neschimbată, dar conținutul lor nutritiv poate fi mai slab.
Într-o lume concentrată adesea pe calorii, producție și randamente, studiul readuce în discuție o întrebare esențială: nu doar câtă mâncare producem, ci cât de hrănitoare mai este acea mâncare.