Un nou studiu arată că nu doar comparația cu alte persoane poate afecta imaginea corporală: și comparația cu propriile versiuni din trecut poate avea consecințe importante.
Nu ne comparăm doar cu ceilalți. Cercetătorii au identificat un alt tip de comparație: cea dintre aspectul nostru actual și felul în care arătam în trecut.
Comparația cu o versiune „mai atrăgătoare” a noastră poate fi asociată cu o imagine corporală negativă, rușine față de propriul corp, ruminație și tulburări alimentare.
Comparația cu o versiune a noastră din trecut pe care o considerăm mai puțin atrăgătoare a avut rezultate diferite, fiind asociată cu mai puțină rușine și cu mai multă mândrie și apreciere a propriului corp.
Cercetătorii au creat și validat o nouă scală, SOCS-A, care ar putea fi folosită în cercetare și în practica terapeutică pentru a înțelege mai bine relația dintre schimbările fizice și imaginea corporală.
De zeci de ani, cercetătorii care studiază imaginea corporală s-au concentrat în special asupra felului în care oamenii se compară cu cei din jur. Un nou studiu realizat de cercetători de la Universitatea de Stat din Ohio atrage însă atenția asupra unui alt tip de comparație: cea cu propriile versiuni din trecut.
Ideea este simplă și familiară pentru mulți oameni. Ne uităm la o fotografie făcută cu câțiva ani în urmă, la un videoclip sau ne amintim cum arătam într-o anumită perioadă a vieții și ne evaluăm corpul actual prin comparație cu acea imagine.
Problema apare atunci când trecutul devine un standard după care ne judecăm prezentul.
Studiul, publicat în revista Body Image, arată că această comparație orientată către sine poate fi legată de imaginea corporală și de comportamentul alimentar.
„Există o literatură vastă privind comparația socială, în special în literatura de specialitate referitoare la imaginea corporală și tulburările alimentare, dar practic nu există nimic despre comparația orientată către sine”, a declarat autoarea principală Tracy Tylka, profesoară de psihologie clinică la campusul Marion al Universității de Stat din Ohio, conform Medical Express.
Tiparul a fost observat de Nichole Wood-Barcalow, fostă studentă la masterat a lui Tylka și coautoare a studiului, care lucrează în prezent într-un cabinet privat din Westerville, Ohio.
În discuțiile cu pacienții săi, aceasta a observat că oamenii își comparau frecvent aspectul actual cu fotografii, videoclipuri și amintiri din trecut.
Uneori, schimbarea era observată în momente importante ale vieții: pubertate, sarcină, menopauză, andropauză, boală, îmbătrânire sau perioade în care greutatea corporală fluctua.
„Doamne, nu-mi vine să cred cât de mult m-am schimbat”, era una dintre reacțiile pe care Wood-Barcalow le auzea.
Nu toate aceste comparații sunt negative. Unele persoane consideră că aspectul lor s-a schimbat în bine. Totuși, în cazul multora, modificările legate de aspectul fizic erau privite negativ.
Tylka, specialistă în psihometrie și analiză, a observat că existau deja instrumente consacrate pentru măsurarea comparației sociale, dar nu și o scală care să măsoare în mod specific comparația aspectului fizic cu propriile versiuni din trecut.
„Odată ce am descoperit că acesta era un construct atât de neexplorat, fără nicio scală dezvoltată pentru a-l măsura, am știut că trebuie să-l evaluăm”, a spus cercetătoarea.
Astfel, Tylka, Wood-Barcalow și colaboratorii lor au creat un instrument cu 11 itemi, numit Scala de comparație orientată către sine pentru aspectul fizic (SOCS-A).
Scala a fost testată pe două eșantioane comunitare distincte de adulți din Statele Unite, pentru a-i verifica proprietățile psihometrice.
Analiza a indicat două forme distincte ale comparației orientate către sine: comparația „în sus” și comparația „în jos”.
Comparația orientată către sine în sens ascendent apare atunci când o persoană își evaluează corpul actual în raport cu o versiune din trecut pe care o consideră mai atractivă.
De exemplu, o persoană poate privi o fotografie de acum câțiva ani și să creadă că atunci arăta mai bine decât în prezent.
Potrivit studiului, acest tip de comparație a fost strâns asociat cu o imagine corporală negativă, rușinea față de propriul corp, ruminația și tulburările alimentare.
Cu alte cuvinte, o fotografie veche nu este doar o amintire. Pentru unele persoane, ea poate deveni un etalon cu care corpul actual este evaluat constant.
Iar schimbările normale ale corpului, fie că sunt legate de vârstă, greutate, sarcină sau alte etape ale vieții, pot fi percepute prin prisma acestei comparații.
Cercetătorii au descoperit însă ceva mai puțin intuitiv.
Comparația orientată către sine în sens descendent presupune să ne uităm la o perioadă din trecut în care consideram că arătam mai puțin bine decât acum.
Această formă de comparație a fost asociată cu niveluri mai scăzute de rușine și cu niveluri mai ridicate de mândrie față de aspectul fizic și de apreciere a propriului corp.
„Ceea ce ne-a surprins a fost faptul că comparația descendentă a fost percepută mai favorabil. Ne așteptam la un model mai similar cu comparația socială, în care comparația descendentă este, de asemenea, maladaptivă”, a spus Tylka.
Cercetătoarea subliniază diferența dintre cele două situații. Atunci când o persoană se compară cu alți oameni pe care îi consideră mai puțin atrăgători, comparația socială descendentă poate fi asociată cu rușine, vinovăție și o flexibilitate mai redusă a imaginii corporale.
În schimb, când comparația este făcută cu propria versiune din trecut, ea poate avea o altă semnificație: persoana poate percepe schimbarea ca pe ceva ce a reușit să depășească sau să modifice și poate experimenta un sentiment de mândrie.
Studiul a identificat și diferențe între femei și bărbați.
Scala a funcționat în mod similar din punct de vedere structural pentru ambele sexe, însă femeile au obținut scoruri considerabil mai mari la comparația orientată către sine în sens ascendent, în timp ce bărbații au obținut scoruri mai mari la comparația orientată către sine în sens descendent.
Tylka le-a pus în legătură cu presiunile sociale legate de aspectul fizic. Potrivit cercetătoarei, femeile sunt adesea supuse unor așteptări privind felul în care ar trebui să arate, iar îndepărtarea de aceste standarde poate avea un impact mai mare asupra modului în care își evaluează propriul aspect.
Cercetătorii spun că acest fenomen este deosebit de relevant atunci când vine vorba despre îmbătrânire.
Istoric, cercetările despre imaginea corporală și tulburările alimentare s-au concentrat în mare parte asupra femeilor tinere albe și adolescentelor și asupra comparațiilor cu alte persoane.
Însă corpul se schimbă de-a lungul vieții. Iar odată cu aceste schimbări pot apărea comparații cu fotografii sau videoclipuri realizate cu ani ori chiar decenii în urmă.
„Domeniul imaginii corporale a observat cu întârziere discriminarea pe criteriul vârstei și lipsa cercetărilor privind procesul de îmbătrânire în raport cu imaginea corporală. Pe măsură ce îmbătrânim, ne îndepărtăm tot mai mult de felul în care societatea ne spune că ar trebui să arătăm și ne comparăm cu versiuni anterioare, fotografii sau videoclipuri de acum câteva decenii”, a spus Tylka.
Cercetătorii speră ca SOCS-A să fie tradus și utilizat în mai multe țări și să poată fi folosit atât în cercetare, cât și în programe de prevenție și intervenții clinice.
Instrumentul ar putea ajuta specialiștii să urmărească mai bine modul în care oamenii reacționează psihologic la schimbările aspectului fizic și dacă tendința de a se compara cu versiuni anterioare „mai bune” ale lor se reduce în urma tratamentului.
„Comparația orientată spre sine este importantă. Ea este asociată în mod unic cu imaginea corporală și comportamentul alimentar”, a spus Tylka. „În tratamentul clinic, nu ar trebui să ne concentrăm doar asupra modului în care clienții se compară cu ceilalți, ci și asupra modului în care se compară cu versiunile anterioare ale lor.”
O direcție pe care Tylka spune că vrea să o exploreze este legătura dintre comparația orientată către sine, imaginea corporală și utilizarea medicamentelor din clasa GLP-1.
„Dincolo de vârstă, cred că (SOCS-A) are relevanță care trebuie explorată în contextul utilizării GLP-1”, a adăugat Tylka. „Încep să fac cercetare împreună cu colegii mei privind GLP-1, imaginea corporală și comportamentul alimentar. Nu am analizat încă datele, dar cred că intersecția cu comparația orientată spre sine va fi cu adevărat interesantă.”
Studiul nu spune că orice privire asupra fotografiilor vechi este dăunătoare. Rezultatele sugerează însă că felul în care interpretăm schimbarea propriului corp contează: aceeași privire în trecut poate fi asociată cu rușine și nemulțumire sau, dimpotrivă, cu aprecierea schimbării și mândria față de propria evoluție.
Studiul: Tracy L. Tylka et al., „Scala de comparație orientată spre sine privind aspectul fizic (SOCS-A): Dezvoltare și evaluare psihometrică”, Body Image, 2026. DOI: 10.1016/j.bodyim.2026.102159.