Testul simplu din salivă care îți spune dacă faci cancer, Alzheimer sau diabet
Câteva picături de salivă pot dezvălui acum ceea ce înainte necesita un bisturiu, o seringă sau o scanare.
„Sunt 26 de persoane implicate în acest accident. 19 copii și șoferul se aflau în acel microbuz școlar, iar în celelalte două autoturisme se aflau 6 persoane. Toate persoanele, din fericire, sunt conștiente și cooperante, iar la fața locului, odată activarea Planului Roșu de intervenție au fost trimise nu mai puțin de 10 ambulanțe, printre care și autospeciala de transport victime multiple. În momentul de față se evaluează și restul victimelor, doar dintre ele au fracturi mai grave, iar restul sunt de cod galben și se evaluează în continuare. (...) Sunt evaluate medical și dacă va fi cazul, cine are nevoie de transport la spital, va fi transportat. (...) Sunt trei medici la fața locului, inclusiv ambulanța de Terapie Intensivă mobilă care este cea mai bine dotată ambulanță”, a explicat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.
Monitorul de Suceava anunță că deja 7 persoane ar fi fost transportate la spital. În urma impactului, microbuzul în care erau copiii s-a răsturnat în șanț.
Câteva picături de salivă pot dezvălui acum ceea ce înainte necesita un bisturiu, o seringă sau o scanare.
Acest tratament nu este recomandat diabeticilor și hipertensivilor. Are efecte secundare nedorite.
Ai observat vreodată cum pielea ta se schimbă brusc atunci când simți un fior de frig, o emoție intensă sau o stare de frică?
Fibromialgia este o boală complexă ce nu se manifestă doar prin durere fizică, ci și prin efecte mentale și emoționale.
Somnul de calitate este esențial pentru menținerea unui sistem imunitar puternic și prevenirea unor boli cronice.
Învață cum să gestionezi durerile de cap folosind soluții naturale și simple, care îți pot aduce alinare fără a recurge la medicamente.
Două obiceiuri aparent inofensive pot ascunde riscuri uriașe: diabet și caner colorectal.
Sărbătorile aduc momente speciale, dar pot amplifica riscurile consumului de alcool intens, afectând sănătatea și deciziile oamenilor.
Un medic dezvăluie 7 boli care se agravează după sărbători. Mesele de sărbători pot face mai mult rău decât ai crede.
Febra este mai mult decât o simplă creștere a temperaturii, fiind un semnal vital al sănătății organismului tău.
De ce apare durerea în piept, cel mai important semn al unui infarct miocardic?
Ouă, lapte și pește cu CANCER, boli hormonale și infertilitate în ele! Ai mâncat ASTA? Au PFAS, ceva ce NU ar trebui să existe nicăieri!
Primul semn al unui AVC care îți poate salva viața. Nu îl ignora! 4 din 10 vieți ar putea fi salvate dacă s-ar face asta.
Acest obicei previne apariția bolilor cronice, iar efectele sunt pe termen lung. Scade riscul de diabet și hipertensiune arterială.