Un articol publicat în revista The Lancet Healthy Longevity atrage atenția că slăbiciunea și pierderea mobilității odată cu înaintarea în vârstă ar putea avea legătură cu întregul sistem care controlează mișcarea, de la creier și nervi până la mușchi.
Sarcopenia nu înseamnă doar pierderea masei musculare. Forța, viteza de mers și capacitatea de a face mișcări simple sunt esențiale pentru evaluarea acestei probleme.
Două persoane cu aceeași masă musculară pot avea capacități fizice foarte diferite. Modul în care sistemul nervos activează mușchii influențează forța și mobilitatea.
Căderile pot fi un semnal de alarmă. Slăbiciunea și instabilitatea cresc riscul de accidente, dizabilitate și pierdere a independenței.
Exercițiile fizice pot îmbunătăți forța și mobilitatea chiar și fără o creștere măsurabilă a masei musculare. De aceea, evaluarea și tratamentul nu ar trebui să se concentreze exclusiv pe dezvoltarea mușchilor.
Dificultatea de a urca scările, nevoia de a se sprijini pentru a se ridica de pe scaun sau renunțarea la activități care înainte erau simple pot părea consecințe firești ale înaintării în vârstă. În unele cazuri, însă, aceste schimbări pot indica sarcopenie, o afecțiune caracterizată prin pierderea masei musculare, a forței și a funcției fizice.
Problema este importantă mai ales pentru persoanele vârstnice, la care slăbiciunea poate favoriza apariția fragilității, a dizabilității și a dependenței de ajutorul altora. Potrivit informațiilor prezentate în articolul publicat în The Lancet Healthy Longevity, sarcopenia afectează până la 29% dintre persoanele în vârstă care trăiesc în comunitate. Proporția poate fi și mai mare în spitale, în centrele rezidențiale pentru vârstnici și în rândul persoanelor care suferă de mai multe afecțiuni sau prezintă semne de fragilitate.
Una dintre cele mai grave consecințe este riscul de cădere. O mișcare care înainte nu ridica nicio problemă poate deveni dificilă atunci când scad forța, viteza de reacție și capacitatea de a menține echilibrul.
Autorii atrag atenția că evaluarea acestor pacienți ar trebui să pornească de la o întrebare mai amplă: ce anume nu mai funcționează la fel de bine în organism și de ce persoana respectivă își pierde capacitatea de a se mișca?
Mult timp, sarcopenia a fost privită în principal ca o problemă a mușchilor. Logica părea simplă: odată cu înaintarea în vârstă, masa musculară scade, iar persoana devine mai slabă și se mișcă mai greu.
Noua analiză contestă această explicație considerată prea limitată. Potrivit autorilor, pierderea masei musculare explică doar o parte relativ mică din scăderea forței observată la persoanele în vârstă.
Un exemplu simplu arată de ce această diferență contează. Două persoane pot avea o masă musculară asemănătoare, dar una să se ridice fără dificultate de pe scaun, în timp ce cealaltă are nevoie de sprijin. Diferența nu poate fi explicată întotdeauna prin cantitatea de mușchi pe care o au.
De altfel, criteriile de evaluare a sarcopeniei s-au schimbat deja. Pe lângă masa musculară, sunt luate în considerare forța de prindere, viteza de mers și capacitatea de a se ridica de pe scaun. Aceste măsurători oferă indicii importante despre riscul de cădere, dizabilitate și deces.
Problema este că, deși evaluarea a început să pună mai mult accent pe ceea ce poate face efectiv o persoană, explicația bolii a rămas concentrată în mare parte asupra mușchilor.
Autorii propun o perspectivă mai largă: sarcopenia ar trebui înțeleasă și ca o problemă a întregului sistem motor îmbătrânit.
Acest sistem cuprinde toate structurile implicate în producerea mișcării, de la creier și măduva spinării până la nervi, conexiunile dintre nervi și mușchi și țesutul muscular propriu-zis.
Pe măsură ce organismul îmbătrânește, pot apărea schimbări care afectează modul în care mișcările sunt planificate și executate. Semnalele nervoase pot fi transmise mai puțin eficient, iar echilibrul și capacitatea de a simți poziția corpului se pot deteriora.
Cu alte cuvinte, mușchiul poate exista în continuare, dar comenzile pe care le primește pentru a produce o mișcare pot să nu mai fie la fel de eficiente.
Această perspectivă ar putea explica de ce unele persoane își pierd forța și mobilitatea mai mult decât ar fi de așteptat doar pe baza pierderii masei musculare.
Ridicarea de pe scaun este un gest obișnuit, pe care majoritatea oamenilor îl fac fără să se gândească prea mult la el. Pentru o persoană în vârstă, însă, această mișcare poate deveni un test important al capacității fizice.
Nu este suficient să existe mușchi. Corpul trebuie să îi activeze rapid și coordonat pentru a ridica greutatea proprie și pentru a menține echilibrul.
Autorii subliniază că puterea musculară poate scădea mai devreme și mai rapid decât masa musculară. Aceasta depinde în mare măsură de capacitatea nervilor de a activa fibrele musculare și de cât de eficient lucrează întregul sistem motor.
De aceea, faptul că o persoană reușește să se ridice de pe scaun nu oferă toate informațiile necesare. Contează și cât de repede o face, dacă are nevoie să se sprijine, dacă își pierde echilibrul sau dacă mișcarea pare neobișnuit de dificilă.
Același principiu se aplică mersului, urcatului scărilor și activităților cotidiene care presupun coordonare și efort.
Un alt argument prezentat de cercetători vine din diferența dintre creșterea masei musculare și îmbunătățirea funcției fizice.
Potrivit articolului, unele medicamente și strategii bazate pe aportul de proteine pot contribui la dezvoltarea masei musculare, dar rezultatele asupra capacității de mișcare nu sunt întotdeauna pe măsura așteptărilor.
În schimb, exercițiile fizice pot îmbunătăți forța și mobilitatea persoanelor în vârstă chiar și atunci când nu se observă o creștere măsurabilă a masei musculare.
Această diferență susține ideea că funcționarea organismului nu depinde doar de dimensiunea mușchilor, ci și de felul în care aceștia sunt activați și coordonați.
În consecință, autorii consideră că strategiile de menținere a mobilității ar trebui să urmărească mai direct îmbunătățirea forței, a mișcării și a capacității de a desfășura activitățile zilnice, nu doar creșterea masei musculare.
O abordare mai amplă a sarcopeniei ar putea schimba inclusiv modul în care medicii evaluează pacienții care se plâng de slăbiciune.
Pe lângă măsurarea forței și a vitezei de mers, autorii propun să fie observate mai atent rapiditatea cu care o persoană se ridică de pe scaun, stabilitatea în timpul efortului, dexteritatea mâinilor și modificările mersului atunci când trebuie să vorbească în același timp.
De asemenea, este important ca medicii să investigheze situațiile în care slăbiciunea apare rapid, afectează diferit cele două părți ale corpului sau pare mult mai pronunțată decât ar putea explica pierderea masei musculare.
Un alt aspect este revizuirea tratamentelor urmate de pacient. Unele medicamente sedative și anticolinergice pot influența funcționarea sistemului nervos și capacitatea de mișcare. Autorii susțin că verificarea medicației ar trebui să facă parte din evaluare, în paralel cu măsurile destinate îmbunătățirii forței.
Aceste observații nu înseamnă că fiecare persoană care merge mai încet are sarcopenie sau o problemă neurologică. Slăbiciunea poate avea cauze diferite, iar evaluarea medicală este importantă pentru identificarea lor.
Deși schimbarea perspectivei ar putea ajuta la identificarea mai precisă a cauzelor pierderii mobilității, autorii recunosc că propunerile lor au limite.
Nu s-a demonstrat încă dacă evaluările suplimentare sugerate oferă rezultate mai bune decât testele de screening utilizate în prezent sau dacă sunt mai eficiente din punct de vedere al costurilor. În plus, expertiza necesară pentru evaluarea detaliată a sistemului neuromuscular nu este disponibilă în mod uniform în medicina primară.
Cercetătorii solicită validarea unor teste practice, elaborarea unor ghiduri care să permită o evaluare etapizată și studii clinice care să analizeze atât funcția nervoasă, cât și funcția musculară.
Miza este identificarea unor intervenții mai bine adaptate cauzelor reale ale slăbiciunii și găsirea unor modalități mai eficiente de a păstra mobilitatea și independența la vârste înaintate.
Articolul „Reframing sarcopenia as a disease of the ageing motor system”, semnat de Lucas B. R. Orssatto și colaboratorii săi, a fost publicat în 2026 în revista The Lancet Healthy Longevity. DOI: 10.1016/j.lanhl.2026.100898
Medicii i-au spus că mai are un an de trăit, dar a făcut ceva total neașteptat și tumora a dispărut! Povestea incredibilă a Ancăi Sigartău te va lăsa fără cuvinte.
Te simți epuizat(ă) după fiecare masă? Nu ești singur(ă)! Iată de ce.
Poți ridica degetul inelar fără să ridici degetul mic? Iată de ce este atât de greu.
De ce ai senzația că ți se ridică părul pe cap. Ce ascunde, de fapt, acest sentiment.
De ce apare durerea în piept, cel mai important semn al unui infarct miocardic?
Cercetătorii americani au dezvoltat o aplicaţie asistată de AI pentru monitorizarea anemiei.