Anca Sigartău, tratamentul care i-a topit tumoarea de 8 cm în 30 de zile: Nu știam că are așa putere! Au zis că mai trăiesc 1 an

Medicii i-au spus că mai are un an de trăit, dar a făcut ceva total neașteptat și tumora a dispărut! Povestea incredibilă a Ancăi Sigartău te va lăsa fără cuvinte.
Acum mai bine de 20 de ani, Anca Sigartău a primit un diagnostic grav și o veste care i-a schimbat viața.
O tumoră agresivă îi amenința viața, iar medicii i-au dat mai puțin de un an de trăit. În doar trei săptămâni, formațiunea ajunsese la 8 centimetri, iar tratamentele cu citostatice păreau ineficiente. Totul părea pierdut pentru ea, până când minunea s-a produs.
"Eram în spital și, într-un moment de luciditate, mi-am dat seama că nu mai am mult timp și că vreau să fiu acasă, lângă copiii mei", declara actrița Anca Sigartău.
Anca Sigartău, decizia care i-a schimbat viața. Cum s-a tratat Anca Sigartău
Pe 15 noiembrie, în ziua în care a fost externată, Anca Sigartău a luat o decizie neașteptată: a început postul Crăciunului.
Deși nu avea cunoștințe despre post, religie sau biserică, a simțit că trebuie să urmeze această cale.
"Nu știam nimic despre post, dar știam că trebuie să încerc", a spus Anca Sigartău.
A ținut postul cu rigurozitate, fără abateri, fără ezitări. Iar la următorul control, pe 20 decembrie, medicii au fost pur și simplu uluiți: tumora dispăruse complet, iar valorile medicale erau în limite normale.
Anca Sigartău a dezvăluit că medicul său a fost surprins și a întrebat-o ce tratament a urmat pentru această transformare incredibilă.
"Eu vă spun, dar nu o să credeți. Am ținut post!", a spus Anca Sigartău.
Pentru actrița Anca Sigartău, acel moment a fost o revelație profundă și un punct de cotitură în viață, care a marcat începutul unei noi perspective asupra sănătății ei și al credinței.
"Nu știam că postul poate să aibă o asemenea putere", a spus Anca Sigartău.
Au trecut 22 de ani de la acel episod, iar Anca Sigartău este o prezență activă în teatru și televiziune, dar și un exemplu că orice se poate, chiar și atunci când medicii nu-ți mai dau nicio șansă.
-
Activitatea care îți protejează creierul. Previne uitarea16.07.2025, 20:10
-
-
-
-
Câinii pot mirosi boala Parkinson cu o precizie de până la 98%16.07.2025, 16:28
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-