Boala gravă pe care o poți face din cauza pisicii. Poate avea consecințe severe

Boala zgârieturii de pisică (BZP), cunoscută și sub denumirile de febra zgârieturii de pisică sau limfadenită regională subacută, este o infecție bacteriană care afectează ganglionii limfatici adiacenți site-urilor de inoculare. Principalul agent patogen este bacteria gram-negativă Bartonella henselae.

Prevalența și simptomele bolii

BZP este una dintre cele mai frecvente cauze de limfadenopatie cronică la copii și adolescenți. Pacienții afectati au, de obicei, un istoric de zgârietură sau mușcătură de pisică, în special de la motani. Simptomul inițial este formarea unei papule la locul zgârieturii, urmată de limfadenopatie solitară sau regională în decurs de 1-2 săptămâni. În majoritatea cazurilor, boala se rezolvă spontan în 2-4 luni, potrivit Medscape.

Complicații și grupuri de risc

Un mic procent din pacienții imunocompromiși pot dezvolta forme severe sau atipice ale bolii, inclusiv sindrom oculoglandular, encefalită, neuroretinită, pneumonie, osteomielită, eritem, artralgie, artrită și purpură trombocitopenică. Infecția poate duce, de asemenea, la angiomatoză bacilară-pelioză, caracterizată prin leziuni angio-proliferative similare cu sarcomul Kaposi, afectând pielea, ficatul, splina, osul și alte organe.

Vezi și: Semnul care prevestește AVC-ul. Avertisment: Risc semnificativ și pentru infarct

Diagnostic și provocări

Diagnosticul BZP este esențial pentru diferențierea acestui proces benign de afecțiuni neoplazice, însă testele diagnostice actuale prezintă limitări semnificative.

Istoricul bolii

Istoria BZP a fost revizuită extensiv de Carithers în 1970 și de Margileth în 1987. Henri Parinaud a descris în 1889 un sindrom oculoglandular, însă nu a făcut legătura cu expunerea la pisici. În 1931, Dr. Robert Debré și Georges Semelaigne au observat cazuri de adenită supurativă la copii cu zgârieturi de pisică, postulatând diverse cauze infecțioase.

Progresele în identificarea agentului patogen

Boala zgârieturii de pisică - FOTO: Freepik@LuongKHT

În anii 1980, utilizând tehnici de colorație specializate, cercetătorii au observat un mic cocobacil gram-negativ în țesutul limfatic infectat. Prima izolare și cultivare a agentului BZP a fost realizată în 1988, conducând la identificarea sa ca Afipia felis. Ulterior, în 1992, a fost descoperit un alt agent patogen, Rochalimaea henselae (redenumit Bartonella henselae), implicat în patogeneza BZP și angiomatozei bacilare.

Compararea secvențelor ARN ribozomal 16S a relevat că Bartonella henselae și Rochalimaea sunt atât de strâns înrudite încât aparțin aceluiași gen, consolidând Bartonella henselae ca principal agent etiologic al BZP.

Această descoperire a reprezentat un triumf al microbiologiei moderne, evidențiind conexiuni neașteptate cu alte boli infecțioase și oferind o înțelegere mai profundă a patogenezei BZP.

Vezi și: Cancerul de sân: vârsta la care se face mamografia. Dr. Mircea Dediu: E controversată

Boala zgârieturii de pisică, tratament

Tratamentul pentru boala zgârieturii de pisică (BZP) depinde de severitatea simptomelor și poate include următoarele măsuri:

Monitorizarea simptomelor: În majoritatea cazurilor, BZP se rezolvă spontan fără tratament specific. Este importantă monitorizarea evoluției simptomelor și a ganglionilor limfatici afectați.

Analgezice și antiinflamatoare: Pentru gestionarea disconfortului sau durerii asociate cu ganglionii limfatici măriți, pot fi recomandate analgezice sau antiinflamatoare non-steroidiene.

Antibiotice: În cazurile severe sau în cazul pacienților imunocompromiși, poate fi necesară administrarea de antibiotice pentru a controla infecția și a preveni complicațiile.