Ceața mentală, o consecință pe termen lung a long COVID
COVID a generat complicații pe termen lung, iar efectele se văd și în prezent. Apar la 88% din persoanele care au avut COVID.
Reunită la Sibiu, la sfârșitul săptămânii trecute, Adunarea Generală a Societății Române de Epidemiologie și-a ales o nouă conducere. Noul președinte al Societății este prof. dr. Doina Azoicăi, medic primar epidemiolog, profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa" Iași.
Vicepreședinții aleşi sunt: dr. Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, dr. Grațiana Chicin, Institutul Regional de Sănătate Publica Timișoara, conf.dr. Daniela Piţigoi, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila", Bucureşti şi Conf.dr. Emilian Popovici, Universitatea de Medicina si Farmacie „V.Babeş" Timişoara.
Mandatul la conducerea SRE este de 4 ani până în 2022.
„Ne dorim ca în acest mandat, Societatea Română de Epidemiologie să susțină interesele profesionale ale membrilor săi, să promoveze specialitatea de epidemiologie, să implementeze și să îmbunătățească politicile de Sănătate Publică, cu accent în mod deosebit pe prevenție. SRE se va implica în îmbunătățirea periodică a curriculei de pregătire a medicilor rezidenți prin antrenarea și participarea directă a acestora pentru optimizarea aspectelor de conținut și metodelor pedagogice astfel încât programul să reprezinte un real caracter formator, pentru dobândirea competențelor si abilitatilor necesare practicării profesiei", a declarat prof. dr. Doina Azoicăi, președintele Societății Române de Epidemiologie.
COVID a generat complicații pe termen lung, iar efectele se văd și în prezent. Apar la 88% din persoanele care au avut COVID.
Europa se pregătește pentru o nouă pandemie. Un inamic necunoscut ar putea declanșa următoarea criză globală de sănătate.
Revine masca de protecție. Boala care a explodat. Se înregistrează o creștere alarmantă a infecțiilor.
COVID duce la complicații grave și pe termen lung. Afectează rinichii, stomacul și inima.
COVID, impact grav pe termen lung. Are efecte grave chiar și în cazul infecțiilor ușoare.
Boala pe care o ai și nu știi. E o complicație a COVID.
"Ne pregătim de o nouă PANDEMIE". Medicii au lansat un avertisment îngrijorător.
O nouă pandemie, mai devastatoare decât cea de COVID, ne amenință. Medicii sunt îngrijorați.
Cum te poate omorî mașina de spălat. Ce se întâmplă, de fapt, când speli hainele
COVID a avut un efect dramatic asupra creierului. Pacienții se luptă și acum cu daunele produse de COVID.
Avertismentul DUR al FAO: Europa se confruntă cu cea mai gravă epidemie.
Pandemia ce ar putea fi declanșată de pisici. Face ravagii, este avertismentul specialiștilor. Încălzirea vremii va înrăutăți situația.